Live

„Credeam că o să ne omoare”: Cum au devastat forțele navale americane o mică insulă din Marea Caraibilor (The Guardian)

Data publicării:
Pentru forțele navale americane, insula Vieques era ceea ce un amiral descria drept „bijuteria coroanei”: mediul perfect pentru a fi transformat într-un spațiu de testare a armelor. Foto: Profimedia Images

Din 1941 până în 2003, Forțele Navale ale Statelor Unite au detonat o cantitate de explozibili înspăimântător de mare în Vieques și în apele din jurul insulei care ține de Puerto Rico, iar 20 de ani mai târziu, localnicii încă se confruntă cu consecințele devastatoare ale exercițiilor militare, relatează The Guardian.

Când Carmen Valencia avea cinci ani, trupele americane au venit înspre casa familiei și au început să bată în ușă cu putere. Mama ei s-a înarmat cu o macetă lungă. „Nu aveam nicio idee despre ce se întâmplă, dar m-am gândit că dacă vin aici ne vor omorî”.

Acum în vârstă de 78 de ani, Valencia și-a petrecut cea mai mare parte din viață pe Vieques, una dintre cele mai pitorești insule din Marea Caraibilor, în tunetul detonării bombelor. Cădeau din avioanele militare în spatele unui deal din apropiere de casa mamei sale și lăsau în urmă un miros pregnant de fum care rămânea mult timp în aer.

Ceea ce o speria pe Valencia cel mai mult, însă, nu erau bombele, ci soldații. Aceștia veneau în cartierul în care trăia familia ei ca să își caute femei pe care să le hărțuiască.

Valencia și restul familiei sale sunt cetățeni americani. Vieques face parte din Puerto Rico, un teritoriu american. Ea nu trăia într-o țară inamică, ci doar pe o insulă cu o suprafață de 135 de kilometri pătrați plină cu ferme și plaje cu nisip auriu și ape cristaline.

„Bijuteria coroanei”

Pentru forțele navale americane, Vieques era ceea ce un amiral descria drept „bijuteria coroanei”: mediul perfect pentru a fi transformat într-un spațiu de testare a armelor.

La începutul anilor '40, trupele americane au strămutat în jur de 10.000 de locuitori ai insulei sub amenințarea armei și i-a mutat într- fâșie îngustă de pământ în centrul insulei.

Restul insulei a fost transformat practic într-un câmp de luptă. Potrivit estimărilor unui amiral american, au fost folosite până la 1360 de tone de muniție de război ce conținea napalm, uraniu sărăcit, plumb și alte substanțe toxice, timp de mai bine de 60 de ani.

Până la 1360 de tone de muniție de război ce conținea napalm, uraniu sărăcit, plumb și alte substanțe toxice au fost folosite timp de mai bine de 60 de ani pe insula Vieques. Foto: Profimedia Images

„Au făcut orice au vrut aici”, a spus Valencia. Localnicii au protesta în van până în 1999, atunci când forțele navale americane au aruncat din greșeală o bombă de peste 200 de kilograme asupra unui post de observație, ceea ce a dus la moartea lui David Sanes, un localnic de 35 de ani care lucra acolo ca paznic.

Protestele care s-au declanșat atunci au atras atenția întregii lumi; s-au scris știri și micuța insulă a fost vizitată de vedete precum Ricky Martin, Al Sharpton și Dalai Lama.

Valencia, împreună cu alte 30 de femei, au pătruns într-o bază militară americană și au fost arestate pentru scurt timp. „Am vrut să fim arestate. Aveam dreptul să ne exprimăm dreptul de a fi acolo”.

După doi ani de proteste, George W. Bush și-a recunoscut înfrângerea. „Nu ne vor aici”, a spus Bush la acea vreme. Acum 20 de ani, pe data de 1 mai, baza a fost închisă pentru totdeauna.

Locuitorii insulei au înfrânt marina americană fără să tragă un glonț

Cu toate că locuitorii insulei au înfrânt forțele navale americane fără să trag un glonț, un nou chin urma să înceapă pentru aceștia.

Două decenii mai târziu, Vieques se confruntă cu rate anormal de mari de îmbolnăvire, un sistem economic discriminatoriu și o lipsă a serviciilor de bază, ceea ce a făcut ca viața pe insulă să fie încă și mai grea.

Broșurile turistice care promovează peisajele superbe și fauna diversă a insulei nu menționează nimic despre numărul amețitor de proiectile abandonate care nu au explodat.

Marina americană trebuie să se ocupe de „curățenie”, însă aceasta preferă să detoneze proiectilele în aer liber, o metodă pe care fărțele navale spun că este mai puțin periculoasă.

Broșurile turistice care promovează peisajele superbe și fauna diversă a insulei nu menționează nimic despre numărul amețitor de proiectile abandonate care nu au explodat. Foto: Profimedia Images

Studiile au descoperit concentrații neobișnuit de mari de metale toxice, precum mercur, uraniu și arsenic în părul și probele de urină ale localnicilor. „Populația umană de pe Vieques este de departe cea mai bolnavă cu care am lucrat vreodată”, a spus Carmen Ortiz Roque, un epidemiolog din Puerto Rico care a studiat cazurile din Vieques timp de ani de zie

Persoanele care au peste 50 de ani de pe insulă sunt aproape de trei ori mai vulnerabile în fața cancerului de plămâni decât alți portoricani. În plus, locuitorii insulei sunt mult mai afectați de bolile de inimă, de ficat, diabet și de mortalitate infantilă decât ceilalți portoricani.

„De ce nu putea forțele navale să își facă propriile lor insule?”

Bolile nu erau singurele probleme întâmpinate de locuitorii insulei Vieques. În cele două luni pe an în care forțele navale organizau exerciții militare în regiune, veneau până la 100.000 de soldați.

Când nu aruncau cu bombe asupra insulei, aceștia luau cu asalt orașul și umpleau barurile, spălătoriile și bordelurile. Cu toate că trupele îi hărțuiau și îi agresau pe localnici fără să fie pedepsite, unii locuitori ai insulei regretau când soldații urmau să plece, gândindu-se că vor urma 10 luni în care nu vor mai avea clienți.

Privind înspre Golful Biscayne, unde se află mai multe insule artificiale, Valencia simte cum îi crește tensiunea. „Acele insule nu au fost făcute de Dumnezeu. De ce nu putea forțele navale să își facă propriile lor insule ca să își facă activitățile în altă parte?”

Valencia își imaginează Vieques: un punct micuț prea mic să apară pe cele mai multe hărți ale lumii. Acasă. „Și a trebuit să ne aleagă pe noi. Este ca și când au vrut să dispărem”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Partenerii noștri