Live

Compania Moderna începe ultima fază a testării vaccinului anti-COVID. SUA dublează finanțarea acordată

Data publicării:
Foto: Getty Images

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania Moderna intră luni intră în faza a treia - ultima - a testării clinice și în aceste condiții, Statele Unite şi-au dublat finanțarea acordată firmei farmaceutice, informează Agerpres.

Guvernul american s-a angajat să suplimenteze cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată, a anunţat compania Moderna. Conform acesteia, sporirea finanţării este justificată de faptul că a decis să efectueze un test clinic în faza a treia mult mai amplu decât a prevăzut iniţial.

Vaccinul său experimental, care în prima fază a testării clinice a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari, va începe luni etapa testării pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Pandemia de COVID-19 a lovit cel mai dur Statele Unite, unde s-au înregistrat peste 146.000 de decese până în prezent, iar numărul noilor cazuri de infectare crește continuu. Prin urmare, guvernul american investeşte masiv pentru a găsi o soluţie de imunizare a populaţiei şi a alocat deja 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritatea sanitară americană FDA a autorizat o versiune actualizată de vaccinuri anti-COVID-19

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Tribunalul General al UE condamnă Comisia Europeană pentru lipsă de transparență la achiziţia de vaccinuri anti-COVID

Testarea unui vaccin combinat Covid-gripă arată „rezultate revoluționare”

Partenerii noștri