Avertismentul Pentagonului: „Schimbările climatice fac lumea mai nesigură şi trebuie să acţionăm”
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, avertizează asupra riscurilor globale de securitate pe care le implică schimbările climatice, relatează DPA, citată de Agerpres.
„Schimbările climatice fac lumea mai nesigură şi trebuie să acţionăm”, a subliniat Austin la summitul virtual organizat de preşedintele Joe Biden cu privire la schimbările climatice.
„Astăzi, nicio naţiune nu poate avea securitate pe termen lung fără a răspunde crizei climatice. Ne confruntăm cu tot felul de ameninţări în domeniul nostru de activitate, dar puţine dintre ele merită cu adevărat să fie numite existenţiale. Criza climatică o merită”, a spus Lloyd Austin.
El a menţionat topirea gheţarilor în Arctica şi creşterea competiţiei pentru resurse şi influenţă în această regiune.
În Africa şi în America Centrală, milioane de oameni sunt afectaţi de secetă, foamete şi dislocări din cauza temperaturilor în creştere şi a fenomenelor meteo extreme, a amintit oficialul american.
În Pacific, creşterea nivelului mărilor şi uraganele tot mai frecvente şi mai puternice pun în pericol populaţiile.
Migraţia în masă a oamenilor care caută siguranţă şi securitate îi face vulnerabili în faţa riscului de a fi exploataţi şi de a se radicaliza, un fenomen care subminează stabilitatea, a punctat Austin.
Şeful Pentagonului a subliniat şi că schimbările climatice fac mai dificilă misiunea forţelor de securitate.
„De pe o coastă la alta şi peste tot în lume, criza climatică a cauzat pagube substanţiale şi a pus oameni în pericol, făcându-ne mai dificil să ne îndeplinim misiunea de a apăra Statele Unite şi pe aliaţii noştri”, a spus Austin.
Preşedintele american Joe Biden a invitat 40 de şefi de stat şi de guvern să participe, timp de două zile, la un summit virtual pe tema schimbărilor climatice. Reuniunea îşi propune să mobilizeze cele mai mari economii ale lumii să stabilească obiective mai ambiţioase de reducere a emisiilor de CO2 şi este considerată un moment pregătitor important în perspectiva conferinţei ONU pe tema schimbărilor climatice, ce va avea loc la Glasgow în noiembrie.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News