Biden vrea reducerea emisiilor în SUA cu 52% până în 2030: Țările care acționează vor culege beneficiile economice ale energiei curate

Data publicării:
California Adopts Sweeping Plan To Combat Greenhouse Gas Emissions
Foto: Gulliver/GettyImages

Preşedintele american, Joseph Biden, a cerut în prima zi a summitului pe tema modificărilor climatice măsuri la nivel global pentru reducerea poluării, fixând pentru Statele Unite obiectivul dimunuării emisiilor poluante cu 52% până în 2030. 

„Este un imperativ moral şi economic. Este un moment de pericol, dar sunt şi oportunităţi extraordinare. Timpul este scurt, dar credem că putem face aceste lucruri şi cred că le vom face”, a declarat Joseph Biden, potrivit Mediafax, în deschiderea summitului în format virtual pe tema contracarării încălzirii globale.

„Semnalele sunt inconfundabile, ştiinţa nu poate fi negată, costurile lipsei de acţiune vor continua să crească”, a subliniat Joseph Biden.

Biden a spus că o schimbare către energia curată va crea „milioane de locuri de muncă bine plătite” și că țările care acționează acum vor „culege beneficiile economice ale boom-ului energiei curate care urmează”.

Casa Albă a semnalat, miercuri, că Administraţia Biden vrea să reafirme rolul de lider al Statelor Unite pe plan global în eforturile de contracarare a modificărilor climatice.

Administrația Biden a reiterat că dorește ca rețeaua electrică din SUA să funcționeze 100% pe surse curate, cum ar fi energia solară și eoliană până în 2035 pentru a-și îndeplini obiectivele.

Citește și Europa a înregistrat temperaturi-record în anul 2020. „Toate tendinţele merg într-o direcţie greşită”

În cadrul summitului, Boris Johnson, premierul britanic, a subliniat importanța ajutorului financiar pentru țările cele mai vulnerabile la criza climatică.

Cu ocazia summitului, Japonia a anunţat fixarea obiectivului de reducere a emisiilor poluante cu 46% până în 2030. Înaintea summitului, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să diminueze cu 55% emisiile poluante până în 2030, comparativ cu nivelul din anul 1990.

China, cel mai mare poluator din lume, a îndemnat țările să se „angajeze în armonie între om și natură”. Președintele Xi Jinping a declarat că va reduce treptat consumul de cărbune în perioada 2026-2030.

La summitul în format virtual organizat de Joseph Biden participă aproximativ 40 de lideri străini, inclusiv preşedinţii din Rusia, China şi Brazilia, Vladimir Putin, Xi Jinping şi Jair Bolsonaro.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri