SUA vor lovi ținte pro-iraniene în Siria și Irak. Planul de răspuns la atacul cu drone din Iordania a fost aprobat
SUA au aprobat planul pentru o serie de lovituri asupra grupărilor pro-Iran din Siria și Irak, responsabile de atacul cu drone din Iordania, potrivit unor surse CBS News, informează BBC.
Atacurile vor avea loc pe parcursul mai multor zile, au spus oficialii pe surse, iar condițiile meteorologice vor dicta probabil momentul în care vor fi lansate.
Planul SUA vine după ce un atac cu dronă a ucis duminică trei soldați americani în Iordania, aproape de granița cu Siria.
SUA au acuzat o grupare susținută de Iran pentru atacul din Iordania
Se crede că mișcarea Rezistența Islamică din Irak, formată mai multe miliții care au fost înarmate, finanțate și antrenate de forța Gărzilor Revoluționare din Iran, conform unei declarații a lui John Kirby, la Casa Albă, este responsabilă de atacul de duminică.
Iranul, între timp, a negat orice rol în atacul care a rănit alte 41 de persoane din trupele americane de la baza militară, cunoscută sub numele de Turnul 22.
La o conferință de presă de joi, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că SUA „nu vor tolera atacurile asupra trupelor americane”.
„Vom întreprinde toate acțiunile necesare pentru a apăra Statele Unite, interesele și poporul nostru”, a spus el. „Vom răspunde unde alegem, când alegem și cum alegem”.
Biden nu vrea un război cu Iranul
Oficialii care au vorbit cu CBS News nu au oferit o cronologie exactă cu privire la potențialele lovituri. Ei au spus că armata americană le-ar putea lansa pe vreme rea, dar preferă să aibă o vizibilitate mai bună pentru a reduce riscul de a lovi civili din greșeală.
În timp ce SUA s-au angajat în mod repetat să răspundă la atacul cu drone, președintele Joe Biden și alți oficiali ai apărării au spus că Washingtonul nu urmărește un război cu Iranul sau o escaladare a tensiunilor în regiune.
„Nu asta caut”, le-a spus Biden reporterilor de la Casa Albă la începutul acestei săptămâni.
Tensiunile au escaladat în Orientul Mijlociu, după 7 octombrie 2023
Mai multe grupuri susținute de Iran au intensificat atacurile asupra entităților legate de SUA și Israel de la începutul războiului Israel-Hamas din 7 octombrie.
Houthi susținuți de Iran din Yemen, de exemplu, au atacat nave în Marea Roșie și Golful Aden, determinând atacuri din partea SUA și a aliaților săi.
Un oficial american al apărării a declarat pentru CBS că o dronă a fost doborâtă peste noapte în Golful Aden, în timp ce o dronă fără pilot a fost lovită și distrusă în Marea Roșie.
Citând surse anonime, Reuters a raportat joi că Iranul și-a retras oficiali înalți din Siria în urma unei serii de atacuri aeriene israeliene, în încercarea de a evita implicarea directă într-un conflict mai larg din regiune.
Trupurile soldaților americani uciși în Iordania vor fi repatriate vineri
Cadavrele celor trei soldați americani uciși în atacul din Iordania urmează să fie repatriate vineri la o bază a forțelor aeriene din Delaware. Casa Albă a anunțat că președintele Biden va participa.
Numele celor trei soldați americani care au murit în Iordania a fost făcut public: William Jerome Rivers, 46 de ani, Kennedy Ladon Sanders, 24 de ani și Breonna Alexsondria Moffett, 23 de ani. Toți trei făceau parte dintr-o unitate de rezervă a armatei cu sediul în Fort Moore, Georgia.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News