Casa Albă: Mișcarea „Rezistența islamică în Irak” este responsabilă de atacul din Iordania care a ucis trei soldați americani

Data publicării:
John Kirby, consilier pentru securitate națională la Casa Albă
John Kirby, consilier pentru securitate națională la Casa Albă spune că Statele Unite au avertizat Rusia în martie cu privire la un atac terorist care ar putea să vizeze "mari adunări" la Moscova. Foto: Profimedia Images

Mişcarea "Rezistenţa islamică în Irak" se află la originea atacului în care au fost ucişi trei soldaţi americani, duminică, în Iordania, a declarat miercuri John Kirby, purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Serviciile noastre de informaţii consideră că (acest atac) a fost efectuat de o grupare numită Rezistenţa islamică în Irak", o nebuloasă de luptători din grupuri armate pro-Iran care "conţine în special" Brigăzile Hezbollah, un influent grup armat pro-Iran în Irak, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.

Trei militari americani au fost ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă asupra trupelor SUA staţionate în nord-estul Iordaniei în apropierea frontierei cu Siria, a anunţat duminică preşedintele american Joe Biden, care a atribuit atacul grupărilor pro-iraniene.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri