Live

Schimb de insulte la o dezbatere Lula-Bolsonaro: „Ești regele prostiei”, „Tu ești o rușine națională”

Data publicării:
Lula şi Bolsonaro s-au jignit reciproc la o dezbatere televizată înaintea turului doi al alegerilor din Brazilia. foto: Profimedia Images

Lula da Silva şi Jair Bolsonaro, adversari în turul al doilea al prezidenţialelor din Brazilia pe 30 octombrie, au făcut schimb de acuzaţii dure duminică, la începutul unei dezbateri televizate faţă în faţă. Lula l-a calificat drept „mic dictator” şi „regele informaţiilor false şi al prostiei” pe rivalul său, care i-a spus, în schimb, că este „o rușine națională”.

"Din cauza neglijenţei tale, peste 680.000 de persoane au murit de Covid în Brazilia, în timp ce mai mult de jumătate ar fi putut fi salvate", a afirmat fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), referindu-se în special la întârzieri în achiziţionarea de vaccinuri, în cursul acestei dezbateri pe canalul Bandeirantes.

La rândul său, preşedintele de extremă-dreaptă a criticat "corupţia din belşug în Brazilia" în perioada celor două mandate ale adversarului său.

Înaintea primului tur au mai avut loc dezbateri, dar în prezenţa altor candidaţi, lăsând mai puţin timp confruntării directe între cei doi favoriţi care duminică s-au acuzat reciproc că mint.

"Lula, nu mai minţi, un om de vârsta ta!", a lansat presedintele de extremă-dreaptă, 67 de ani, în primele minute.

"Tu eşti regele informaţiilor false, regele prostiei", i-a replicat Lula da Silva, 76 de ani, scrie AFP, citată de Agerpres.

Jair Bolsonaro l-a mai acuzat pe fostul metalurgist că "nu are nici cea mai mică preocupare pentru cei mai săraci", felicitându-se că a aprobat cheltuieli excepţionale ridicând la 600 de reali (circa 97 de euro) alocaţiile plătite celor mai sărace familii.

Lula da Silva a câștigat primul tur, dar nu și alegerile din Brazilia

Lula da Silva a obţinut 48,3% din voturi în primul tur, faţă de 43,2% pentru preşedintele de extremă-dreaptă.

Campania electorală a fost marcată de atacuri virulente între candidaţi şi anturajul acestora care nu a ezitat să lanseze acuzaţii de canibalism, pedofilie sau legături cu crima organizată.

Jair Bolsonaro a fost criticat sâmbătă de opoziţia de stânga pentru că a povestit că a intrat în 2021, în timpul unei vizite într-un cartier sărac din Brasilia, într-o casă locuită de tinere venezuelene, minore, sugerând că ar fi fost prostituate.

"Mi-am parcat motocicleta la un colţ de stradă, mi-am scos casca şi am început să mă uit la fetele, trei sau patru, drăguţe, 14, 15 ani, îmbrăcate aşa cum poţi fi sâmbăta într-un cartier. S-a creat o atmosferă, m-am întors, + pot să intru în casa ta? +, am intrat", a spus el.

Bolsonaro a afirmat în repetate rânduri că Brazilia va avea aceeaşi soartă ca şi Venezuela în cazul victoriei rivalului său.

În faţa valului de critici stârnit de aceste declaraţii, preşedintele brazilian a dat asigurări că a "combătut mereu pedofilia" şi a precizat că a intrat în casă împreună cu "alte zece persoane" şi în faţa camerelor CNN.

Ajuns la studio pentru dezbatere, preşedintele de extremă-dreaptă a declarat că ultimele 24 de ore au fost "cele mai groaznice" din viaţa sa din cauza acestor acuzaţii.

Lula da Silva a mizat pe cartea provocării purtând pe vesta de la costum o broşă cu sigla unei campanii împotriva abuzului sexual asupra copiilor şi adolescenţilor.

Duminică, preşedintele Tribunalului superior electoral, Alexandre de Moraes, a ordonat ca înregistrările video care îl asociază pe Jair Bolsonaro cu pedofilia să fie eliminate de pe principalele platforme de socializare, comentariile preşedintelui, fiind în opinia sa, "scoase din context".

Lula ar urma să câştige turul secund al prezidenţialelor, care vor avea loc pe 30 octombrie, cu 53% din voturile exprimate, faţă de 47% pentru Jair Bolsonaro, potrivit unui sondaj Datafolha publicat vineri.

Turul al doilea se anunţă foarte disputat în aceste alegeri extrem de polarizate, iar cei doi candidaţi s-au străduit să-şi atragă sprijin politic şi să-i convingă pe cei indecişi, ducând o campanie intensă în toată Brazilia.

Diferitele institute de sondare au fost criticate pe scară largă pentru că nu au anticipat scorul ridicat al preşedintelui în exerciţiu, căruia i-au atribuit maxim 37%, în turul întâi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani: zeci de oameni au murit, după ce un autocar a fost lovit de un camion

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Cum se simte președintele brazilian Lula da Silva după ce a fost operat de urgență pe creier

Partenerii noștri