Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva este lucid şi starea sa a avut o evoluţie bună, la o zi după ce a fost operat de urgenţă din cauza unei hemoragii intracraniene, a anunţat miercuri Spitalul siriano-libanez din Sao Paolo, într-un buletin medical, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Lula, în vârstă de 79 de ani, „rămâne la terapie intensivă, dar este lucid, discută şi a petrecut o noapte bună”, urmând să fie supus „unor noi examene de rutină”, se spune în buletinul medical.
Echipa medicală a anunţat marţi, la scurt timp după intervenţia chirurgicală, că Lula urma să rămână 48 de ore sub observaţie la terapie intensivă şi să nu fie externat mai devreme de săptămâna viitoare.
Lula a fost supus operaţiei de urgenţă după ce a acuzat dureri puternice de cap, cauzate de o hemoragie legată de accidentul domestic suferit pe 19 octombrie.
Accidentul l-a obligat să se supună unor examene medicale şi să îşi anuleze deplasarea la summitul BRICS din Rusia.
Recenta intervenţie chirurgicală se adaugă îngrijorărilor privind starea de sănătate a preşedintelui brazilian, un simbol la stângii latino-americane, aflat la mijlocul mandatului după ce mai îndeplinise această funcţie între 2003 şi 2011.
Editor : C.L.B.