Live

Scădere fără precedent a poluării cu dioxid de carbon. Experți: Nici prăbușirea URSS, nici crizele petroliere nu au reușit asta

Data actualizării: Data publicării:
ONU susține că este nevoie de o mai bună cooperare privind gestionarea schimbărilor climatice. FOTO: Getty Images

În contextul crizei şi blocajelor economice provocate de pandemie, emisiile poluante de dioxid de carbon ar putea scădea foarte mult în cursul acestui an - probabil cea mai importantă scădere în volumul de emisii poluante de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent, conform şefului unei reţele de oameni de ştiinţă care fac estimări privind poluarea, transmite vineri Reuters, citat de Agerpres.

Rob Jackson, preşedintele reţelei Global Carbon Project, care produce estimări anuale cu privire la poluarea cu dioxid de carbon, a precizat că emisiile de carbon la nivel planetar ar putea scădea cu peste 5% - o primă scădere după cea de 1,4% înregistrată după criza financiară din 2008.

"Nu aş fi deloc surprins să constat o scădere de 5% sau chiar mai mult în emisiile de dioxid de carbon din acest an, așa ceva ce nu s-a mai văzut de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", a declarat Jackson, profesor la Universitatea californiană Stanford.

"Nici măcar prăbuşirea Uniunii Sovietice, nici diferitele crize bancare şi petroliere din ultimii 50 de ani nu au afectat emisiile (de CO2) în modul în care o face această criză", a adăugat el.

Aceasta pare să fie singura parte bună a crizei prin care trecem, comentează Reuters, în condiţiile în care climatologii au avertizat guvernele lumii că emisiile globale trebuie să înceapă să scadă cel mai târziu din 2020, pentru a limita impactul încălzirii globale.

Experţii însă mai avertizează că în absenţa modificărilor structurale, scăderea emisiilor va avea un impact minor asupra concentraţiilor de dioxid de carbon care s-au acumulat în atmosferă de-a lungul ultimelor decenii.

"Această scădere nu este provocată de schimbări structurale şi, imediat ce restricţiile privind izolarea vor fi înlăturate, mă aştept ca (volumul) emisiilor să urce din nou până la valorile dinainte de criză", susţine şi Corinne Le Quéré, climatolog de la Universitatea Angliei de Est.

Această scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră a început din China, unde s-a înregistrat o reducere cu aproximativ 25% a emisiilor poluante în urma închiderii fabricilor şi a restricţionării circulaţiei oamenilor şi bunurilor din cauza epidemiei. Între timp, valorile de poluare din China au revenit la nivelul de dinainte de criză.

Un raport ONU publicat în luna noiembrie ajungea la concluzia că volumul emisiilor ar trebui să scadă, în medie, cu 7,6% pe an pentru atingerea celui mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris - o creştere a mediei temperaturilor globale care să nu depăşească 1,5 grade Celsius.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Danemarca va planta un miliard de copaci pe terenuri agricole în următorii 20 de ani

Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru poluare. Nu tratăm corespunzător apele urbane reziduale

Partenerii noștri