Video Rușii vor o explozie nucleară demonstrativă în direct la televizor: Va aminti Occidentului teama de război nuclear
O explozie nucleară demonstrativă, transmisă în direct la televiziunile din toată lumea - e ideea nebună pe care un grup de experți i-au dat-o președintelui rus Vladimir Putin pentru a panica Occidentul și pentru a împiedica Ucraina să folosească armele primite de la aliați. De multe ori propunerile acestor ruși devin uneori politică guvernamentală la Kremlin.
Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”
Un cargo rusesc s-a scufundat în Mediterană, după o explozie în sala motoarelor
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia
Călin Georgescu spune că „va evalua” scutul de la Deveselu, dacă va ajunge președintele României
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Ambasadorul Ucrainei la București, la 1.000 de zile de la război: Nu putem lăsa Rusia să ajungă la granița României, la gurile Dunării
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume și nu este prima dată când Putin amenință lumea cu bomba atomică. Propunerea unei explozii nucleare demonstrative vine acum de la Consiliul pentru Politică Externă și de Apărare de la Moscova, un grup de așa ziși experți, lăudați de liderul de la Kremlin și ale căror idei au fost de multe ori preluate.
„Pentru a confirma seriozitatea intenţiilor Rusiei şi a ne convinge adversarii asupra pregătirii Moscovei de escaladare, merită să fie luată în considerare o explozie nucleară demonstrativă”, fără a ataca pe cineva, a sugerat Dmitri Suslov, membru al think tank-ului Consiliul pentru Politică Externă şi de Apărare, în revista de afaceri Profil.
Acoliții lui Putin din acest grup de gândire spun că asta ar fi o linie roșie pe care Occidentul ar depăși-o și că Rusia ar trebui să descurajeze aliații printr-o explozie nucleară demostrativă, transmisă în direct, la televiziunile din toată lumea.
„Efectul politic şi psihologic al unui nor de ciupercă nucleară, care va fi transmis live pe toate posturile TV în întreaga lume, le va aminti probabil liderilor occidentali un lucru care a prevenit războaiele între marile puteri în perioada scursă din 1945 şi pe care acum în mare măsură l-au uitat - teama de război nuclear”, a argumentat analistul rus.
Gânditorii lui Putin spun că Rusia ar trebui să inițieze și exerciții nucleare strategice și să avertizeze orice țară ale cărei arme sunt folosite de Ucraina pentru a ataca Rusia că Moscova are dreptul să riposteze și lovească țintele acelei țări.
Putin amenință țările din Europa
Ideea unei explozii nucleare demonstrative s-a născut imediat după ce președintele Rusiei a avertizat Occidentul că țările NATO se joacă cu focul atunci când propun ca Ucraina să folosească armele occidentale pentru a lovi ținte din Rusia.
„Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind marți la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.
El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg - împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar. „(Stoltenberg) a fost prim-ministru al Norvegiei.
Ne-am întâlnit şi am soluţionat chestiuni complicate privind Marea Barenţ şi altele. În general, am reuşit să ajungem la acorduri. Atunci, sunt sigur că el nu suferea de demenţă”, a comentat Putin despre secretarul general al NATO.
„Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar aceste consecinţe grave se fac simţite în Europa. Cum vor reacţiona Statele Unite?”, a spus în continuare preşedintele rus, făcând aluzie la paritatea nucleară între Rusia şi SUA.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News