Live

Video Rușii sunt bombardați la TV cu știri despre războiul nuclear. Propagandistul lui Putin amenință Marea Britanie: Putem scufunda Insulele

Data publicării:
Kiseliov, principalul propagandist al lui Putin, le arată telespectatorilor ruși cum va fi „transformată” Marea Britanie în „deșert radioactiv”.

Rușii sunt bombardați zilnic cu informații despre un eventual război nuclear. Programele televiziunilor de stat ruse s-au transformat în instrumente de propagandă ale Kremlinului care vorbesc despre cum rușii trebuie să accepte un eventual război nuclear pornit de Vladimir Putin. 

În ultimele săptămâni, presa de stat din Rusia a început să promoveze constant ideea că Al Treilea Război Mondial este iminent și că urmează „o inevitabilă și nemaivăzută” escaladare a războiului din Ucraina, înfățișat de propagandă ca o „agresiune a Occidentului colectiv împotriva Rusiei”.

Rușii sunt convinși de propagandă că până și moartea în urma unui război nuclear ar fi ceva de dorit pentru că „cei ce mor pentru patrie ajung direct in Rai”.

O nouă amenințare cu folosirea armelor nucleare a fost difuzată duminică seara de o televiziune din Rusia. Principalul propagandist al Kremlinului și gazda unei importante emisiuni la postul Rusia 1, a amenințat Marea Britanie că va fi transformată într-un „deșert radioactiv”.

Dmitri Kiseliov a spus că drona nucleară subacvatică Poseidon ar putea provoca un tsunami care ar „scufunda Insulele Britanice în adâncurile mării” și le-ar transforma într-un „deșert radioactiv”.

„Se apropie de țintă la o adâncime de 1 kilometru, cu o viteză de 200 km/h. Nu poate fi oprită. Are o încărcătură de 100 de megatone. Explozia acestei torpile termonucleare va cauza un tsunami gigantic de până la 500 de metri înălțime care va purta doze mari de radiații. Va transforma, orice a mai rămas din Insule, într-un deșert radioactiv”, le spune Kiseliov telespectatorilor.

Kiseliov este cunoscut pentru astfel de afirmații, în trecut spunând că Rusia este singura țară care ar putea reduce Statele Unite la „cenușă radioactivă”.

Linia urmată de propaganda Moscovei este alimentată și de declarațiile oficialilor de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin. Săptămâna trecută, Putin amenința cu un „răspuns fulgerător și rapid”, dacă „cineva din exterior va dori să intervină în Ucraina”. Dictatorul rus a spus că va folosi „toate instrumentele” în cazul în care va exista vreo intervenție din partea cuiva care să reprezinte o „amenințare strategică” pentru Rusia în războiul din Ucraina.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kadîrov a revocat ordinul dat comandanților ceceni să nu ia prizonieri soldați ucraineni. De ce s-a răzgândit liderul cecen

Cine sunt femeile care susțin industria de apărare din Ucraina, în lipsa bărbaților trimiși pe front: „Armele asigură viața”

Putin a înaintat puternic în Ucraina. Cât teren au cucerit rușii după atacurile susținute din ultimele trei luni

Rusia a transferat 7.000 de soldați nord-coreeni în zonele limitrofe Ucrainei (GUR). Cât de bine înarmați sunt militarii Phenianului

Partenerii noștri