Live

Moscova acuză Occidentul că doreşte o încetare a focului pentru a reînarma Ucraina

Data publicării:
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, spune că înarmarea Ucrainei „nu este calea spre pace”. Foto: Profimedia

Rusia a acuzat luni Occidentul că doreşte o încetare a focului în Ucraina pentru a avea timp să reînarmeze Kievul, ale cărui trupe se confruntă cu dificultăţi pe front în faţa forţelor ruse, care câştigă teren în Donbas (est), relatează AFP.

În cancelariile occidentale, „a început să se vorbească despre o încetare a focului ca mijloc de a acorda o pauză Ucrainei şi a oferi ocazia de a alimenta din nou Ucraina cu arme moderne cu rază lungă de acţiune”, a declarat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în cadrul unei întâlniri luni la Moscova cu omologul său ungar Peter Szijjarto.

„Aceasta cu siguranţă nu este calea spre pace”, a afirmat Lavrov.

Speculaţiile cu privire la lansarea unui eventual proces de pace între Moscova şi Kiev abundă de la alegerea la începutul lunii noiembrie în SUA a lui Donald Trump, care a promis că, odată ajuns la Casa Albă în ianuarie, va pune capăt conflictului „în 24 de ore”, fără a explica vreodată cum va face acest lucru.

„Suntem pregătiţi să negociem”, a dat asigurări Lavrov, adăugând că Moscova doreşte ca eventualele negocieri cu Kievul şi Occidentul să fie „desfăşurate pe baza luării în considerare a intereselor legitime ale fiecărei părţi în plan global”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat încă de la început asupra condiţiilor sale pentru ca armele să tacă: capitularea completă a Kievului, Ucraina să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO şi garanţii pentru ca Rusia să păstreze teritoriilor ucrainene cucerite (şi anexate), adică peste 18% din ţară.

Aceste condiţii sunt considerate inacceptabile de Occident şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care face apel de mai multe luni la găsirea unei „păci juste” care să asigure „supravieţuirea” Ucrainei.

Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, este unul dintre puţinii lideri occidentali care menţine în continuare relaţii amiabile cu Vladimir Putin. El pledează în mod regulat pentru negocieri de pace cu Rusia şi se opune ajutorului militar european pentru Ucraina. În iulie, Orban s-a deplasat la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin la Kremlin, provocând indignarea la Kiev, la Bruxelles şi în mai multe cancelarii europene, aminteşte AFP, citată de Agerpres. 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Unii dintre soldații nord-coreeni care luptau de partea Rusiei au fost uciși

Momentul în care pușcașii marini ucraineni resping asaltul unei unități aeropurtate rusești de elită

Ministrul ungar de Externe a mers la Moscova „într-o misiune de pace”. Peter Szijjarto s-a întâlnit cu Serghei Lavrov

Reacția Kremlinului la vizita neanunțată a cancelarului german Olaf Scholz în Ucraina

Partenerii noștri