Rusia începe o nouă ofensivă în orașul Liman, din regiunea Donețk, anunță Kievul
Înaltul comandament al armatei ucrainene a informat miercuri despre o nouă ofensivă rusă spre oraşul Liman, din regiunea Doneţk, în cadrul operaţiunilor forţelor ruse pentru preluarea controlului asupra întregului Donbas, în timp ce asediul oraşului Mariupol, port strategic la Marea Azov, continuă, relatează EFE.
Obiectivul clar al trupelor ruse este „capturarea” Mariupolului şi preluarea sub control total a întregii regiuni Herson, potrivit buletinului actualizat al Statului Major al armatei ucrainene privind evoluţiile de pe front în cea de-a 56-a zi a invaziei Rusiei în Ucraina, notează Ukrinform, potrivit Agerpres.
Continuă asediul parţial al Harkovului, al doilea oraş ca importanţă din Ucraina, situat de asemenea în estul ţării, supus unor intense bombardamente de săptămâni în şir, unde a avut loc o regrupare a trupelor ruse.
Localitatea Kreminna a fost preluată sub control rusesc marţi, primul oraş căzut în mâinile ruşilor după anunţul începerii ofensivei pe tot frontul din Donbas, în est.
Liman pare să fie ţinta principală a trupelor ruse pentru moment, conform comandamentului ucrainean, care semnalează o intensificare a atacurilor ruseşti la Marinka, un alt oraş din Doneţk.
În paralel, se măreşte zona controlată de forţele ruse în Herson.
Înaltul comandament ucrainean atrage atenţia asupra eforturilor ruse pentru preluarea controlului deplin asupra oraşului-port Mariupol, important pentru Moscova pentru că asigură legătura dintre Crimeea anexată şi regiunile separatiste din Donbas. Precum şi luarea cu asalt a combinatului siderurgic Azovstali - ultimul bastion al rezistenţei ucrainene de aici - unde ultimele trupe ucrainene continuă să opună rezistenţă şi unde sunt concentraţi peste 1.000 de civili.
Prezenţa militară a Rusiei la frontiera de est a Ucrainei continuă să crească, în timp ce luptele din Donbas se intensifică, iar forţele ruse încearcă să spargă apărarea ucraineană, conform ultimelor informaţii operative date publicităţii miercuri de către Ministerul britanic al Apărării, citat de EFE.
Chiar dacă activitatea aeriană rusă în nordul Ucrainei s-a diminuat după retragerea trupelor ruse din această zonă, Ministerul Apărării britanic avertizează că există în continuare riscul unor atacuri cu precizie împotriva unor ţinte prioritare pe întreg teritoriul ucrainean.
Atacurile ruseşti împotriva oraşelor ucrainene arată intenţia Moscovei de a încerca să perturbe trimiterea de întăriri ucrainene în zona de operaţiuni din estul ţării, conform ministerului britanic.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News