Live

Regele Harald al V-lea al Norvegiei nu abdică, dar își reduce numărul activităților oficiale

Data actualizării: Data publicării:
Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, Regele Harald al Norvegiei a urcat pe tron în 1991. Sursa foto: Profimedia Images

Regele Harald, în vârstă de 87 de ani, își va reduce permanent numărul de activități oficiale la care participă, ținând cont de vârsta sa, a anunțat luni casa regală, după recenta boală a monarhului care a dus la speculații privind renunțarea la tron.

Cel mai bătrân monarh în viață din Europa și șef de stat al Norvegiei din 1991 (cu rol mai mult ceremonial), Harald al V-lea, a fost spitalizat în februarie pentru o infecție, în timp ce se afla în vacanță în Malaezia, și ulterior a primit un stimulator cardiac, scrie Reuters.

Harald și-a reluat luni atribuțiile de șef al statului, după aproape două luni de concediu medical. El a exclus totuși abdicarea, insistând că jurământul său ca rege este pe viață.

"Regele va face ajustări la programul său în viitor, ținând cont de vârsta sa. Acest lucru va presupune o reducere permanentă a numărului și a sferei de activități la care participă regele", se arată într-un comunicat al palatului.

Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, regele a urcat pe tron în 1991 și a introdus încet reforme moderne care au făcut ca postul de șef de stat să devină mai mult ceremonial și să fie văzut în principal ca un simbol al independenței în secolul XXI.

Căsătoria lui din 1968 cu un om de rând a rupt tradiția și a urmat o înfruntare de nouă ani cu tatăl său, care s-a încheiat abia după ce Harald a amenințat că nu se va căsători niciodată decât să renunțe la femeia care i-a devenit soție, Sonja Haraldsen.

Harald a spus odată într-un interviu că familiile regale ale Europei nu ar trebui să fie tentate să inverseze mișcările spre deschidere și să se retragă în turnurile palatului lor.

„Dacă ai deschis poarta, este foarte greu să o închizi din nou”, a declarat el pentru Reuters și pentru un ziar britanic. "Nu sunt sigur că aș vrea să o închid. Până acum e bine, în ceea ce mă privește."

Harald s-a luptat în primii săi ani să-și înlocuiască tatăl, extravertitul Olav, cunoscut drept „Regele Poporului” pentru stilul său popular de a conduce și interacțiunea frecventă cu oamenii.

Și a a reușit să imite stilul abordabil al tatălui său, călătorind la locul dezastrelor naturale, purtând cizme de cauciuc și o jachetă bine purtată, pentru a-i întâlni pe cei care și-au pierdut casele sau pe cei dragi în inundații și furtuni.

Cum a modernizat Regele Harald monarhia Norvegiei

Când fanaticul anti-islamic de dreapta Anders Behring Breivik a masacrat 77 de oameni în 2011, regele a consolat națiunea cu un discurs televizat puternic, spunând cu o voce tremurândă de emoție că „libertatea este mai puternică decât frica”.

Casa regală s-a modernizat treptat sub supravegherea lui Harald, creând un site oficial și publicând conturile anuale de cheltuieli.

Ca bărbat, Harald a moștenit tronul în ciuda faptului că are două surori mai mari, o practică de care a beneficiat și fiul său Haakon, care are și o soră mai mare.

Dar, în 1990, o schimbare constituțională a deschis în cele din urmă calea pentru ca și femeile născute din acel moment să moștenească tronul, plasându-l pe cel mai mare copil al lui Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra, în linia succesorală când s-a născut în 2004.

Harald a avut o problemă majoră de sănătate în 2003, când a fost diagnosticat cu cancer de vezică urinară, și o alta în 2005, când a suferit o intervenție chirurgicală pe inimă, dar și-a revenit complet în ambele situații.

În 1998, regele s-a confruntat cu critici publice din cauza rapoartelor de presă conform cărora ar fi acceptat un iaht de 4 milioane de coroane de la un grup de industriași drept cadou de ziua de naștere și că reparațiile palatului au costat guvernul 500 de milioane de coroane.

Cam în același timp, fostul său secretar privat adjunct i-a sugerat lui Harald să abdice la vârsta normală de pensionare a Norvegiei, de 67 de ani.

Sondajele de opinie i-au oferit regelui sprijin ferm pentru a rămâne monarh pe viață, totuși, iar criticile s-au domolit. Un an mai târziu, într-un alt interviu pentru Reuters, Harald a glumit că va rămâne pe tron toată viața dacă nu va înnebuni.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: „Nimeni în Norvegia nu a comis acte atât de grave”

Românii renunță la autoturismele electrice în favoarea celor hibrid. Ce mărci preferă europenii

Membrii europeni ai NATO trebuie să se pregătească de investiții militare masive. „Dimensiunea amenințării nu mai poate fi ignorată”

Partenerii noștri