Live

Prințul George și Prințesa Charlotte vor participa la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Data actualizării: Data publicării:
Prințul Louis (mijloc) și frații săi mai mari, prințul George și prințesa Charlotte Foto: Profimedia Images

Prințul George și Prințesa Charlotte se vor alătura celor peste 2.000 de invitați la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, la Abaţia Westminster.

George, în vârstă de nouă ani, și sora lui, în vârstă de șapte ani, vor lua parte alături de Familia Regală la procesiunea care va însoți sicriul la intrarea în biserică.

Procesiunea va fi condusă de Regele Charles al III-lea și soția sa, Camilla.

Prințul și Prințesa de Wales vor merge înaintea lui George și a lui Charlotte.

Cei mici vor fi urmați de unchiul și mătușa lor, ducele și ducesa de Sussex și de alți membri ai familiei regale.

Fratele mai mic al lui George și Charlotte, Louis, în vârstă de patru ani, nu va participa la ceremonii.

Care sunt etapele funeraliilor de stat

Funeraliile de stat urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster.

Procesiunea va însoţi sicriul de la Westminster Hall până la mănăstire. Parcursul va dura mai puţin de 10 minute, iar pe  traseu vor fi aliniai membri ai Royal Navy şi Royal Marines. Aproximativ 200 de muzicieni vor fi prezenţi, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiene şi irlandeze.  

La slujba de înmormântare vor vorbi premierul Liz Truss şi Patricia Scotland, secretarul general al Commonwealth-ului.

Arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby, va ţine predica.

După ”Last Post” - omagiul militarilor căzuţi în luptă în armata britanică” - se va păstra un moment de reculegere, în jurul orei 13.55.

După funeralii, sicriul va fi urcat pe un afet de tun şi va fi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric.

Sicriul va fi apoi dus la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care va avea loc după aceea va fi transmisă în direct.

Slujba religioasă va avea loc la ora 17.00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea ceremoniei de înmormântare, la care vor participa membri apropiați ai familiei. Atunci, nu vor avea acces fotografi şi camere de luat vederi.

Bijutierul coroanei va îndepărta Coroana Statului Imperial, globul şi sceptrul, care se sprijină deasupra sicriului, şi le va aşeza pe altar.

Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Arhiepiscopul de Canterbury va pronunţa binecuvântarea, care va fi urmată de imnul "God Save The King".

Sicriul prinţului Philipp, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

La funeralii vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019. Era aăteptat şi prinţul saudit Mohammed ben Salman, însă surse din cadrul Foreign Office citate de The Guardian afirmă că acesta nu va mai veni la Londra Arabia Suadită urmând să fie reprezezentată de Prinţul Turki bin Mohammed al Saud.

La ceremonii va veni şi Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate - în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

La funeralii vor fi prezenţi şi preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu.

Regina Elizabeth II a murit în 8 septembrie, la 96 de ani, după 70 de domnie.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

"Vreau să se facă bine ca să fie acolo pentru copiii ei". Mesaje emoționante transmise de britanici prințesei Kate

Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care Kate îl urmează după ce a fost diagnosticată cu cancer

Agenţiile de presă au retras prima fotografie oficială a prinţesei de Wales de după operaţie. Imaginea pare să fi fost modificată

Regele Charles a făcut prima declaraţie de când a fost diagnosticat cu cancer

Partenerii noștri