Live

Ploile fără precedent au dus la o invazie de scorpioni în Egipt. 500 de oameni au fost înțepați

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Patru persoane au murit în sudul Egiptului, regiune afectată în ultimele zile de ploi abundente, fără precedent în ultimii 11 ani, şi care au determinat o ivazie de scorpioni.

„Sunt 11 ani de când am înregistrat o asemenea cantitate    de ploaie şi acest lucru se datorează schimbărilor climatice globale”, a spus marţi Khaled Qassem, oficial local al ministerului dezvoltării locale.

Timp de 55 de minute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, „opt milioane de metri cubi de apă” au căzut în provincia Aswan, la 650 de kilometri sud de Cairo, a precizat guvernatorul Ashraf Attiya la televiziunea de stat.

Conform informaţiilor furnizate de ministerul sănătăţii, patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii locuinţelor din cauza inundaţiilor şi a grindinei. Un total de 106 case au fost luate de ape şi peste 300 au fost parţial avariate, potrivit guvernatorului Attiya.

Pe lângă întreruperea furnizării de apă şi electricitate, ploile au scos la iveală o mulţime de scorpioni care au înţepat peste 500 de persoane, a anunţat guvernoratul pe pagina sa de Facebook.

Locuitorii au comentat la postare, spunând că sunt „înconjuraţi de scorpioni şi de şerpi” şi s-au declarat îngrijoraţi pentru „copii şi bătrâni”.

Există patru sau cinci tipuri de scorpioni în deşertul egiptean, iar înţepăturile lor pot provoca febră mare.

În timpul iernii anului 2020, ploile şi inundaţiile au provocat moartea a aproximativ douăzeci de persoane.

În 2022, Egiptul va găzdui summitul privind schimbările climatice COP27, aminteşte AFP.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Regele Felipe al Spaniei şi Regina Letizia s-au întors în zonele devastate de inundaţii, unde continuă căutarile celor dispăruți

Scuze oficiale pentru „erori” în gestionarea inundațiilor catastrofale din Spania. „Mincinoși, asasini, demisia!”, strigă victimele

Un imigrant sosit cu barca, erou în Malaga. Imaginile în care salva o bătrână din mijlocul apelor au devenit virale

Partenerii noștri