Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc mâine pentru a discuta candidatura lui Crin Antonescu și data alegerilor

Data publicării:
INSTAT_COTROCENI_NOMINALIZARE_005_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, la Palatul Cotroceni Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc miercuri, de la ora 17:00, în prima şedinţă din 2025, pe agendă urmând să fie discuţii pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, dar şi despre candidatul comun al alianţei la președinție. Crin Antonescu a anunțat recent că își suspendă „unilateral” candidatura din partea acestor partide, în lipsa unei validări oficiale.

Liderii coaliţiei de guvernare urmează să stabilească calendarul alegerilor prezidenţiale, fiind luate în considerare mai multe date, fie înainte de sărbătorile de Paşte, fie după luna aprilie, scrie News.ro.

Este aşteptată şi o discuţie privind candidatul comun al alianţei pentru alegerile prezidenţiale, după ce Crin Antonescu, anunţat iniţial de liderii celor trei partide ca şi candidat al coaliţiei, a declarat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor coaliţiei.

Ce spun liderii coaliției

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta.

La rândul lui, liderul PNL, Ilie Bolojan, a dat asigurări că liberalul Crin Antonescu este în continuare, din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, candidatul coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Bolojan a afirmat că Antonescu are dreptate atunci când spune că trebuie urgentat calendarul electoral, adăugând că trebuie modificată legislaţia pentru ca un candidat independent să poată avea reprezentanţi şi în secţiile de votare, nu doar in Biroul Electoral Central.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că liberalul Crin Antonescu are dreptate şi că data alegerilor trebuie stabilită cât mai repede.

Bugetul pe 2025

Liderii coaliţiei trebuie să stabilească şi calendarul adoptării bugetului de stat pe 2025 şi dacă vor convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru adoptarea legii.

Acordul politic, încheiat, în 23 decembrie 2024, între PSD, PNL, UDMR şi minorităţi şi valabil până în 2028, prevede pe lângă formarea coaliţiei de guvernare şi că la alegerile prezidenţiale din 2025 candidatul unic al coaliţiei este Crin Antonescu.

Fiecare formaţiune urma să valideze această decizie în forurile de conducere, însă nici PSD, nici PNL şi nici UDMR nu au aprobat această decizie, până în prezent.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Temperatura ideală în dormitor pe timpul nopții, potrivit specialiștilor. Câte grade trebuie să ai în cameră
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
Data când pensia intră pe card în ianuarie, schimbată. Pensionarii iau banii cu 2 zile mai devreme
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...