Live

O vloggeriță ar fi surprins, în urmă cu 2 ani, una dintre valizele în care se află victimele criminalului în serie din Cipru

Data actualizării: Data publicării:

O vloggeriță din New York ar fi surpris, într-un clip video filmat lângă lacul toxic din Cipru, ceea ce ar putea fi una dintre valizele în care au fost ascunse victimele criminalului în serie care a ucis și două românce, relatează Mashable.

Vloggerița Sarah Funk a vizitat Lacul Roșu Mitsero din Cirpu în iunie 2017. În clipul filmat acolo, tânăra și un amic al său sar peste gardul de protecție ridicat în jurul lacului toxic și se apropie de apă. În imagini, se vede de două ori ceea ce pare a fi o valiză abadonată pe malul lacului.

„Cam așa arată episoadele din serialele cu crime”, spune partenerul tinerei, glumind, în timp ce se apropie de lac.

„Se simte moartea în aer, știi? Este un sentiment ciudat”, afirmă și tânăra.

Oficialii ciprioți cred că în lac se află trei valize în care s-ar afla trupurile unora dintre victimele lui Nicos Metaxas, criminalul în serie care susține că a ucis cinci femei și doi copii, în decurs de trei ani. Printre victimele acestuia s-ar număra și o femeie cu fetița ei, ambele românce. Alte victime erau din Filipine, India sau Nepal.

Sâmbătă, autoritățile au reușit să extragă din lacul toxic una dintre valize, în care au descoperit un cadavru în stare avansată de descompunere.

Cazul criminalului în serie a stârnit numeroase acuzații la adresa modului în care autoritățile cipriote au gestionat situația, în condițiile în care mai multe femei erau date dispărute de ani de zile. Joi, ministrul Justiției din Cipru a demisionat din funcție, pe fondul acestor acuzații.

Iar vineri, preşedintele Ciprului, Nikos Anastasiades, l-a destituit pe şeful poliţiei, Zacharias Chrysostomou. Într-o scrisoare adresată lui Chrysostomou, preşedintele Anastasiades reproşează „o neglijenţă evidentă şi omisiuni din partea oficialilor poliţiei în investigarea reclamaţiilor privind persoanele dispărute”.

Autorităţile cipriote au fost criticate pentru că nu au anchetat riguros de la început informaţiile privind dispariţiile unor femei. Primele despre care se presupune că au fost victimele criminalului în serie sunt două românce, mamă şi fiică, dispărute în septembrie 2016, iar ultima - o filipineză - în august 2018.

Asasinul, care şi-a recunoscut faptele, Nikos Metaxas, ofiţer în Garda Naţională în vârstă de 35 de ani, a mărturisit că a ucis cinci femei şi două fete minore, fiice ale lor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Tatăl meu, criminal în serie”: Cum a fost demascat de propria lui fiică „monstrul” văzut de unii drept cel mai prolific ucigaș din SUA

Ucrainenii învață cum să detecteze și să dezamorseze mine și muniții neexplodate, într-o tabără a Gărzii Naționale din Cipru

Serviciile secrete elene au declasificat documente despre invazia Ciprului. Ce arată actele din 1974

Misterul fetei care a dispărut după ce s-a urcat în mașina unui celebru criminal în serie. Nu a fost identificată nici după 50 de ani

Partenerii noștri