Noi detalii ies la iveală în tragedia OceanGate. Carcasa submersibilului Titan era făcută din fibră de carbon cumpărată la preț redus
Un jurnalist care voia să călătorească pe submersibilul Titan a dezvăluit că directorul OceanGate, Stockton Rush, i-a spus că pentru corpul navei compania a folosit fibră de carbon de la Boeing, cumpărată la preț redus pentru că ar fi depășit termenul de valabilitate pentru a mai putea fi folosită la avioane, relatează Insider.
Afirmația uimitoare a venit într-o serie de articole scrise de redactorul șef al Travel Weekly, Arnie Weissmann, care în această săptămână a relatat despre experiențele sale cu compania de scufundări.
Weissmann a scris că urma să se îmbarce pe Titan pentru a vedea Titanicul în luna mai, dar călătoria a fost oprită din cauza vremii. El susține că a fost impresionat de „ceea ce părea a fi o operațiune foarte riscantă”. Expediția trebuia să aibă loc la câteva săptămâni distanță de la tragedia soldată cu moartea a celor cinci pasageri de pe Titan.
Un amănunt i-a dat însă de gândit după discuția pe care a avut-o cu directorul companiei. Stockton Rush i-ar fi dezvăluit că „a folosit fibra de carbon pentru fabricarea Titanului cumpărată la o reducere mare de la Boeing, deoarece materialul a depășit termenul de valabilitate pentru a fi folosit în avioane”, a scris Weissmann.
El își amintește că l-a întrebat pe Rush dacă aceasta este o problemă, iar directorul companiei OceanGate i-ar fi răspuns că termenele de valabilitate au fost stabilite„prea devreme”.
OceanGate a refuzat să comenteze afirmațiile lui Weissmann. Boeing a refuzat inițial să comenteze, dar ulterior a spus că compania „nu a găsit nicio înregistrare a vreunei vânzări de material compozit către OceanGate sau CEO-ul său”.
Insider nu a putut verifica independent sursa fibrei de carbon a Titanului.
Site-ul web al OceanGate a susținut anterior că nava a fost proiectată „în colaborare” cu Boeing, însă producătorul de avioane americane a negat orice implicare în proiectarea Titanului.
Rămân multe necunoscute despre circumstanțele dezastrului, inclusiv despre ce ar fi putut provoca implozia navei. Paza de Coastă a SUA a declarat joi că resturile găsite la fața locului sunt „consecvente cu pierderea catastrofală a camerei de presiune”.
Discuțiile despre materialele folosite pentru construcția submersibilului Titan s-au intensificat după dispariția navei. Rush prezenta anterior beneficiile de economisire a costurilor fibrei de carbon față de titanul standard și a susținut într-o prezentare din 2021 că „fibra de carbon este de trei ori mai bună din punct de vedere al rezistenței la flotabilitate decât titanul”. „Iar sub apă, asta e tot ce contează”, spunea el.
Înainte de călătoria tragică, Rush a discutat public despre asumarea riscurilor pentru a obține ceea ce el a numit „inovație”, spunând în 2021 că știa că a „încălcat unele reguli” folosind fibră de carbon pentru navă.
La rândul său, Weissmann l-a descris pe Rush ca fiind „înfumurat”, dar a spus că acesta și-a câștigat dreptul de a fi așa. Reflectând la întrebarea despre sursa fibrei de carbon, Weissmann a scris: „Este o conversație la care m-am gândit foarte mult în ultima săptămână”.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News