Moment istoric: Regele Belgiei și-a cerut scuze pentru genocidul din Congo. Cum au masacrat belgienii 10 milioane de africani
Cunoscută pentru industria ciocolatei, pentru cartofii prăjiți și pentru faptul că găzduiește capitala Uniunii Europene, Belgia este, astăzi, țara europeană care încearcă să se reoncilieze cu un trecut de care nimeni nu ar fi mândru. Pata sângeroasă din istoria acestei țări marchează și astăzi casa regală belgiană. În era „Black Lives Matter”, într-o perioadă în care oamenii ies în stradă pentru a apăra drepturile unor minorități oprimate și într-o perioadă în care statuile unor personaje istorice cad una câte una de pe soclurile lor, regele Philippe al Belgiei își prezintă scuzele pentru comportamentul de o barbarie ieșită din comun a unuia dintre strămoșii săi, regele Leopold al II-lea, monarh care, în secolul al XIX-lea, a deținut aproape ca formă de proprietate privată, o colonie în centrul Africii – „Statul Liber Congo” și care a lăsat în istorie 10 milioane de oameni uciși cu sânge rece.
„Au fost comise acte de violenţă şi de cruzime care apasă încă asupra memoriei noastre colective”
Regele belgienilor, Philippe, a prezentat marţi, pentru prima dată în istoria ţării, „regretele sale cele mai profunde pentru rănile” provocate în perioada colonială în Congo, actuala Republică Democratică Congo, transmite AFP.
„Ţin să exprim regretele mele cele mai profunde pentru aceste răni ale trecutului a căror durere este astăzi reînviată de discriminările încă prezente în societăţile noastre”, a transmis regele Philippe într-o scrisoare adresată preşedintelui RDC, Félix Tshisekedi, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de independenţă a fostei colonii belgiene.
„În epoca Statului Independent Congo (1885-1908, când acest teritoriu a fost proprietatea defunctului rege Leopold al II-lea, n.red.) au fost comise acte de violenţă şi de cruzime, care apasă încă asupra memoriei noastre colective”, mai arată actualul suveran al belgienilor, citat de Agerpres.
„Perioada colonială care a urmat (cea a Congo belgian, între 1908 şi 1960 n.red.) a provocat de asemenea suferinţe şi umilinţe”, adaugă el. În scrisoare, regele Philippe îşi afirmă angajamentul de a „combate toate formele de rasism”, menţionând că încurajează „reflecţia care a fost începută de parlamentul nostru pentru ca memoria noastră să fie definitiv pacificată”.
Colonizarea Africii și ambițiile personale ale lui Leopold al II-lea
Africa, un continent mai puțin primitor pentru europeni față de America, de exemplu, scăpase necolonizată, cu excepția unor avanposturi comerciale pe coaste. Bolile periculoase la care europenii nu aveau tratament, precum și lipsa unor importante descoperiri tehnologice i-au făcut pe europeni să rămână pe coastele continentului african. De acolo, comerțul cu sclavi a devenit o parte integrantă a comerțului triunghiular realizat între Europa, coloniile europene din Americi și Africa.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, aceste lucruri începeau să se schimbe. Comerțul internațional de sclavi fusese deja abolit în majoritatea imperiilor coloniale, iar descoperirile din medicină și tehnologie făceau posibilă o prezență mai consistentă a europenilor pe continentul african – de acum, marile imperii coloniale începeau să dorească controlul direct al teritoriilor din Africa.
În 1884, marile puteri ale Europei și Statele Unite s-au întâlnit la Berlin pentru a împărți Africa, inițial în sfere de influență și pentru a evita conflicte coloniale, mai ales în condițiile în care Imperiul German nou creat își dorea să intre la masa de negociere a imperiilor coloniale tradiționale – Regatul Unit, Franța, Spania și Portugalia.
Anterior, regele Leopold al II-lea pregătise o strategie prin care spera să obțină controlul personal al unui teritoriu imens din centrul Africii. El a fondat Asociația Internațională Africană, o așa-numită organizație filantropică, de fapt un instrument prin care Leopold spera să obțină propria sa colonie. Prin cooptarea unor lideri politici locali în jurul bazinului Congo și stabilirea unor avanposturi comerciale, Leopold și unul dintre asociații săi, Henry Morton Stanley au reușit să obțină în cadrul Conferinței controlul asupra teritoriului pe care urmau să îl numească „Statul Liber Congo”.
Interesat de obținerea de colonii chiar dinainte să ajungă pe tron, Leopold s-a confruntat cu lipsa de interes a politicienilor de la Bruxelles pentru proiectul imperial. Într-un final, regele s-a hotărât că va urmări această ambiție pe cont propriu. Și a reușit. Triumfător, Leopold a plecat de la Conferința de la Berlin cu un teritoriu de 2.344.000 kilometri pătrați, administrat aproape în întregime de Asociația Internațională Africană pe care o control el însuși. Leopold controla, practic, o colonie privată.
Iadul din „Statul Liber Congo”
Organizația „filantropică” a lui Leopold își anunțase obiectivele în regiune ca fiind de a dezvolta, civiliza și aduce prosperitate în zonă. Desigur, cunoscând istoria imperiilor coloniale și felul în care au tratat europenii populațiile în teritoriile pe care le-au ocupat era greu de crezut că acesta era, într-adevăr, principalul obiectiv al lui Leopold.
În fapt, colonia privată a lui Leopold s-a angajat într-o politică atât de criminală încât a ajuns să producă înfiorare chiar și contemporanilor săi, obișnuiți, de altfel, cu colonialismul și cu atrocitățile care aveau loc în aceste imperii.
Cu o cerere crescândă de cauciuc în epocă, Leopold a direcționat întregul efort al coloniei spre obținerea acestui material. În absența vreunui sistem judiciar, Statul Liber Congo a devenit un uriaș lagăr de concentrare în care companiile private preferate de Leopold au primit mână liberă în a exploata populația locală.
Oamenii din Congo, luați din casele lor și obligați să muncească până la epuizare nu aveau nicio modalitate de a reacționa la ordinele colonialiștilor lui Leopold – cu ajutorul unei forțe paramilitare, Leopold a pus în aplicare pedepsele asupra celor care refuzau să muncească sau nu mai puteau din cauza extenuării.
Teroarea a ajuns la paroxism destul de rapid – toți cei care nu voiau sau nu mai puteau să muncească puteau fi uciși fără niciun fel de consecință. Întregi sate și așezăminte erau distruse sau arse în cazul în care se opuneau politicilor coloniale. Eșecul muncitorilor de a își îndeplini cotele de muncă se pedepsea cu moartea, iar forțele „de ordine” aveau obligația de a da ca dovada mâinile tăiate ale victimelor lor. Leopold se temea că forța paramilitară colonială din zonă ar fi stocat armele și muniția pentru vânătoare sau vreo posibilă insurecție. În mintea lui Leopold, muniția nu trebuia folosită decât pentru brutalizarea nativilor.
Soldații aveau ei înșiși „cote de mâini”, pe care să le prezinte pentru a dovedi că îi pedepseau pe cei care nu reușeau să își îndeplinească cotele de cauciuc. Mâinile tăiate au început, astfel, să devină un fel de „monedă” de schimb. Soldații puteau să iasă din serviciu mai repede dacă aduceau mai multe mâini decât colegii lor, fapt ce făcea ca militarii din Forța Publică să facă competiții între ei în strângerea de coșuri de mâini tăiate.
Mutilarea și dezmembrarea deveniseră practici obișnuite împotriva oamenilor forțați să muncească în colonie. Inclusiv copiii erau supuși la acest tratament dacă nu își îndeplineau cotele de muncă.
Nu numai mutilarea era o formă de pedeapsa în colonia lui Leopold, ci și tortura prin biciuire sau lovire sau luarea de ostatici. Bărbații priveau cum fii, fiicele și soțiile lor erau luate și luați ostatici, forțați fiind apoi să atingă niște cote de muncă de multe ori ridicole și imposibil de realizat. Armata personală a lui Leopold ardea sate și așezăminte întregi în momentul în care exista vreo suspiciune că oamenii vor să pornească vreo rebeliune împotriva coloniei.
Între 2 și 10 milioane de africani au pierit în colonia lui Leopold, iar brutalitatea și atrocitățile comise în numele recoltelor de cauciuc au dus la un val de indignare în societățile europene. În 1908, cu un an înainte ca Leopold să moară, statul belgian și-a obligat monarhul să cedeze controlul coloniei. Belgia a anexat Statul Liber Congo pe care l-a transformat într-o colonie sub control parlamentar. Întreaga arhivă de acte care documentau atrocitățile comise în Congo au fost arse de monarhul belgian într-o încercare de a își ascunde participarea la aceste atrocități.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News