Live

Klaus Iohannis face apel la respectarea democrației și a statului de drept în R. Moldova

Data actualizării: Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a adresat forțelor politice din Republica Moldova un „apel ferm pentru respectarea democrației și a statului de drept”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Stabilitatea Republicii Moldova este esențială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce privește statul de drept și buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său față de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere”, arată șeful statului.

„Această situație de criză poate fi rezolvată în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor forțelor politice, care trebuie să manifeste calm și reținere în această perioadă și să acorde astfel prioritate stabilității politice a țării”, se mai arată în comunicat.

Reacția președintelui vine în condițiile în care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat din funcție, iar Curtea Constituțională a invalidat Guvernul condus de Maia Sandu, numit ieri, și alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri