Live

Dodon acuză Bucureştiul că susţine tacit unionismul. Analist: "Era imposibil să nu facă această gafă"

Data publicării:
Foto: Agerpres

Curentul unionist reprezintă un pericol pentru statalitatea Republicii Moldova, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-un interviu acordat la 19 martie postului Radio Europa Liberă şi preluat de Agerpres. El a subliniat că, deşi mai multe persoane i-au comunicat intenţia de a ieşi pe 25 martie în stradă pentru a-i confrunta pe unionişti, el i-a îndemnat la pace.

Igor Dodon merge în localitățile în care a obtinut cele mai multe voturi la scrutinul prezidential si le multumeste alegatorilor sai. Foto: Agerpres

Igor Dodon a calificat drept "provocare" manifestaţia unionistă programată să aibă loc la Chişinău în data de 25 martie şi a avertizat că declaraţiile simbolice de unire a Republicii Moldova cu România, semnate de mai mult de 100 de primării cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, pot avea şi consecinţe juridice, pentru că pe multe dintre ele s-a folosit ştampila oficială a primăriilor. "Situaţia a scăpat de sub control şi consecinţele pot fi foarte grave", a spus Dodon.

Totodată, preşedintele moldovean a ţinut să "avertizeze" guvernul de la Bucureşti că "prin susţinerea unor astfel de acţiuni există riscul major ca duşmanul numărul unu al Republicii Moldova, al moldovenilor, să fie românii'.

În opinia lui Dodon, Bucureştiul "susţine tacit" unionismul, ceea ce ar putea face ca relaţiile dintre Republica Moldova şi România să ajungă precum cele dintre Ucraina şi Rusia. Mai mult, el crede că în parlamentul României se duce o "politică agresivă pro-unionistă", conform postului de radio Europa Liberă.

În cadrul aceluiaşi interviu, Igor Dodon şi-a exprimat speranţa ca pe parcursul noului mandat al lui Vladimir Putin "să fie rezolvată una dintre problemele de bază" ale Republicii Moldova: problema transnistreană.

Dodon l-a felicitat deja pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru victoria în alegerile prezidenţiale de duminică, o victorie pe care şeful statului moldovean o consideră "importantă pentru stabilitatea Rusiei, dar şi pentru Republica Moldova", pentru că s-au stabilit deja "contacte personale la nivel de preşedinţi' care "au avut deja efecte pozitive'.

El şi-a exprimat speranţa că venirea la Chişinău a lui Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de externe, "va ajuta la o normalizare a relaţiilor şi la nivelul guvernelor şi parlamentelor". Dodon a precizat că a cerut încă din decembrie trimiterea unui reprezentant al Ministerului de Externe rus la Chişinău în acest scop.

Grigori Karasin efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 20-22 martie.

Preşedintele Igor Dodon a mai declarat postului de radio citat că din motive strategice partidele care au majoritatea în parlament vor opta ca alegerile generale să aibă loc în noiembrie. Dodon a explicat, de asemenea, că alegerile locale anticipate din Chişinău şi Bălţi, programate pentru 20 mai, au o miză politică importanta pentru scrutinul din noiembrie. El a promis în numele Partidului Socialiştilor, pe care l-a condus până a devenit preşedintele Republicii Moldova, că nu va fi o campanie electorală "geopolitică' şi nici nu vor fi invocate argumente "identitare".

Taxat de analişti

Într-un comentariu pentru Deschide.md, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, Iulian Chifu, taxează drept o mare gafă poziţia exprimată de preşedintele moldovean. "Igor Dodon a realizat târziu capcana, ba chiar a alunecat azi pe coaja bananei pe care chiar el a mâncat-o, într-un interviu pentru Europa Liberă, acolo unde acuză România de sprijin pentru unionism, într-o formă voalată, și susține că România ar deveni astfel principalul dușman al Republicii Moldova. Era imposibil să nu facă această gafă și să nu alunece spre românofobia pe care Dodon a mai exercitat-o deja cu numeroase alte ocazii, dar abordarea e deplin descalificantă. El nu a putut rămâne în haina de combatant al unionismului de pe pozițiile rivalității față de Traian Băsescu și PUN, ca să nu mai vorbim despre primarul din Băcioi care l-a cam ridiculizat. Deci bătălia anti-unionistă era penibilă pentru el, l-a adus la un nivel extrem de jos și descalificant pentru un președinte. Iar ridicarea ștachetei l-a definit drept românofob și deja un președinte care declară un stat vecin, unul din cele două în care oricum nu intră decât ca turist, România, drept principalul dușman al statului pe care-l conduce", explică Iulian Chfu (detalii AICI).

La rândul său, analistul Sebastian Rusu subliniază, pe site-ul Jurnaliştii.ro, profilul aparte şi misiunea evidentă a liderului pro-rus de la Chişinău. "Dodon este dispus să sacrifice drumul european al Republicii Moldova și să accepte federalizarea statului moldav, sub pretextul mincinos al reunificării cu Transnistria. În acest sens, liderul regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii a declarat că alegerile prezidențiale din Rusia reprezintă un referendum pentru locuitorii din Transnistria (detalii AICI).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tânăr de 19 ani, fără permis, a fost reținut după un accident în București. A lovit o altă mașină și a fugit de la locul faptei

„Cel mai mare şi mai spectaculos”. Nicușor Dan a anunțat când se deschide Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident: "Tot străin ești"

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu. Mesajul transmis Rusiei

Partenerii noștri