Live

Ministrul de interne al Marii Britanii, Priti Patel, a anunțat că demisionează după ce Liz Truss va prelua oficial funcţia de premier

Data publicării:
Ministrul de interne al Marii Britanii, Priti Patel, a anunțat că demisionează. Foto: Profimedia

Priti Patel a anunţat luni că va demisiona din funcţia de ministru de interne, după ce Liz Truss va prelua oficial funcţia de premier al Regatului Unit, informează Reuters.

Anunţul ei privind demisia survine la numai câteva ore după ce Liz Truss a câştigat competiţia internă din cadrul Partidului Conservator. Truss va prelua funcţia de premier al Regatului Unit marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

"O felicit pe Liz Truss pentru că a fost aleasă noul nostru lider şi îi vor oferi sprijinul meu noului nostru premier", a scris Patel în scrisoarea sa de demisie adresată premierului în exerciţiu Boris Johnson şi pe care a postat-o pe Twitter.

"Este decizia mea de a continua serviciul meu public pentru ţară şi pentru circumscripţia Withman în calitate de 'backbencher' (membru al Parlamentului britanic ce nu ocupă nicio funcţie guvernamentală), după ce Liz va prelua oficial funcţia de premier şi un nou ministru de interne va fi numit", a precizat Priti Patel, citată de Agerpres.

Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

Kremlinul a transmis luni mai devreme că se aşteaptă inclusiv la o înrăutăţire şi mai mult a relaţiilor cu Londra după ce Liz Truss va deveni premier.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Partenerii noștri