Live

Mesaj de la Putin pentru Kamala Harris și Donald Trump: „Nu ne place deloc”

Data publicării:
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Kremlinul le-a cerut miercuri celor doi candidaţi în alegerile prezidenţiale din SUA „să-l lase în pace” pe Vladimir Putin, al cărui nume a fost menţionat de mai multe ori în timpul dezbaterii prezidenţiale Kamala Harris - Donald Trump.

„Numele lui Putin este utilizat, să spunem, ca unul dintre instrumentele luptei politice interne din SUA. Nu ne place deloc aceasta. Sperăm că vor lăsa numele preşedintelui nostru în pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Peskov, care a recunoscut că nu a urmărit în direct dezbaterea dintre democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump din cauza diferenţei de fus orar, a spus că fost frapat de faptul că ambii candidaţi au menţionat de atât de multe ori Rusia în timpul intervenţiilor lor.

Anterior, media de la Moscova au relatat că vicepreşedintele în exerciţiu democrat, Kamala Harris, şi republicanul Donald Trump l-au menţionat de 12 ori pe liderul rus Vladimir Putin în timpul dezbaterii lor televizate şi s-au referit de 11 ori la Rusia şi Ucraina. Cu o zi înainte, Peskov afirmase că dezbaterea Harris-Trump nu va fi urmărită la Kremlin, conform portalului News.ru.

„Poziţia este destul de clară. Statele Unite pe ansamblu, indiferent de partidul din care fac parte candidaţii, menţin o atitudine negativă, neprietenoasă faţă de ţara noastră”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Condiții pentru SUA

Cu toate acestea, Peskov a subliniat că depinde de alegătorii americani să îşi evalueze candidaţii, întrucât Rusia îşi are „propriile probleme”.

În acelaşi timp, el a negat că, aşa cum a spus Donald Trump, un singur apel telefonic ar rezolva conflictul din Ucraina.

„Nu, un astfel de apel nu ar putea în niciun caz să îi pună capăt. Am spus deja în mai multe ocazii că punctul final va fi pus în mare parte atunci când SUA vor renunţa la politica lor de a utiliza Ucraina ca material de unică folosinţă în încercarea lor de a reprima orice are legătură cu Rusia”, a afirmat reprezentantul Kremlinului.

„Renunţarea la o astfel de poziţie poate, în mare măsură, să pună capăt” conflictului, a adăugat el.

Putin spune că o susține pe Harris

Kamala Harris declarase marţi că, dacă ar fi depins de adversarul său, „Putin s-ar fi aflat deja la Kiev cu ochii aţintiţi asupra restului Europei, începând cu Polonia”.

Aceasta după ce în urmă cu o săptămână, Putin remarcase pe un ton ironic că Kremlinul l-a sprijinit anterior pe actualul preşedinte american Joe Biden pentru realegerea împotriva lui Donald Trump şi că de acum o va sprijini pe Kamala Harris.

„Am spus că favoritul nostru, dacă se poate spune aşa, era actualul preşedinte, dl. Biden. Acum că a fost scos din cursă, recomandându-le tuturor susţinătorilor săi să o susţină pe Harris şi noi vom proceda la fel, o vom susţine”, a spus Putin.

El afirmase în acel context că actuala vicepreşedintă „râde atât de expresiv şi de contagios, încât asta înseamnă că totul îi merge bine”.

Teama de sancțiuni

În acelaşi timp, Vladimir Putin şi-a exprimat convingerea că, în caz de victorie, actualul vicepreşedinte al SUA s-ar putea să nu impună atât de multe sancţiuni împotriva Rusiei precum rivalul său republican atunci când a condus Casa Albă între 2016 şi 2020.

„Trump a impus mai multe sancţiuni împotriva Rusiei decât orice alt preşedinte înainte de el. Şi dacă totul merge bine pentru Harris, s-ar putea ca ea să se abţină de la astfel de acţiuni”, a spus Putin.

Organizată de ABC News, dezbaterea televizată Trump-Harris a avut loc marţi în Philadelphia, Pennsylvania. Potrivit unui sondaj CNN, 44% dintre alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea au spus că Harris le înţelege mai bine preocupările, în timp ce 40% l-au susţinut pe Trump, conform media citate.

Citește și: Sondaj CNN: Kamala Harris a câștigat „în majoritate covârșitoare” dezbaterea cu Trump. Rezultate slabe pentru republican și la Fox News

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Merg la sală zilnic!" După ce a făcut marele anunț, Larisa Iordache a dezvăluit cum arată acum o zi din viața ei

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reunește azi, la Cotroceni. Subiectele de pe ordinea de zi

Statele Unite riscă să intre în „shutdown”, după ce Congresul a respins prelungirea bugetului federal

Hackeri iranieni au furat documente interne ale campaniei lui Trump și le-au trimis echipei lui Biden (FBI)

Ministrul Apărării, despre dronele ruse care ajung în România: „Este necesar un răspuns robust şi coordonat” la nivelul NATO

Partenerii noștri