Live

Zeci de persoane, inclusiv femei şi copii, descoperite calcinate în Myanmar. Printre victime ar fi și membri ai unui ONG

Data publicării:
Manifestanți în Myanmar. Sursa foto: Profimedia Image

Organizaţia nonguvernamentală Save the Children a anunţat că doi membri ai personalului său în Myanmar au fost „daţi dispăruţi” după ce trupurile calcinate a peste 30 de persoane au fost descoperite în vehicule incendiate în estul ţării.

Rămăşiţele a circa 30 de persoane, printre care femei şi copii, au fost descoperite sâmbătă calcinate în mai multe vehicule în Myanmar, potrivit unui responsabil al rebelilor şi unei organizaţii nonguvernamentale locale, care au acuzat junta militară că i-a omorât pe aceşti oameni.

Printre victimele atacului s-ar afla și doi membri ai organizației Save the Children.

„Avem confirmarea că vehiculul lor privat a fost atacat şi incendiat”, în timpul unui atac comis vineri în statul Kayah, în estul ţării, atac pe care un grup de supraveghere l-a imputat armatei, a anunţat organizaţia pentru apărarea drepturilor copiilor, într-un comunicat citta de AFP, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, fotografii au fost difuzate pe mass-media sociale, în care se puteau vedea două camioane şi un autoturism incendiate pe un drum din cantonul Hpruso, în statul Kayah (est), cu trupuri în interior.

Un responsabil al rebeliunii, Forţele de Apărare a Poporului (PDF), care se opune juntei militare aflate la putere a declarat că nişte combatanţi ai săi au descoperit vehiculele dimineaţa.

Potrivit unui martor „27 de trupuri” au fost identificate, „însă există alte cadavre în camion atât de calcinate încât nu au putut fi numărate”.

Potrivit observatorului Myanmar Witness, „35 de persoane, printre care copii şi femei, au fost arse şi ucise de militari pe 24 decembrie, în cantonul Hpruso”.

Un purtător de cuvânt al juntei, Zaw Min Tun, a afirmat că au izbucnit confruntări la Hpruso vineri, după ce soldaţi au încercat să oprească şapte maşini ce conduceau „în mod suspect”. Ei au ucis un anumit număr de persoane în aceste violenţe.

Myanmar este cufundată în haos după puciul din 1 februarie care a pus capăt unei tranziţii democratice de zece ani. În decurs de zece luni, peste 1.300 de civili au fost ucişi, potrivit unui ONG local, Asociaţia de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici, care raportează cazuri de tortură şi de execuţii extrajudiciare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Uniunea Europeană încearcă să „stabilească contacte cu noii lideri de la Damasc”. Declarațiile noii șefe a diplomației europene

Blinken confirmă public contacte între SUA și rebelii din Hayat Tahrir al Sham, care l-au îndepărtat de la putere pe Assad

Ce urmează pentru Assad și familia lui, după fuga în Rusia. Au 18 apartamente de lux la Moscova

Partenerii noștri