Live

Vaccinul rusesc anti-COVID va fi testat pe un grup de militari

Data publicării:
Foto: Profimedia

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat marţi că va începe testele clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19 pe un grup de 50 de militari care s-au oferit să participe la acest studiu medical, relatează EFE, potrivit Agerpres.

„Pentru a verifica siguranţa şi eficienţa vaccinului au fost selectaţi 50 de militari, între care cinci femei, care s-au oferit să participe la teste”, se afirmă într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Vaccinul a fost elaborat cu participarea specialiştilor militari de la Centrul de Cercetare Ştiinţifică Nr.48 al Ministerului Apărării, unde vor fi realizate şi primele teste clinice. Potrivit comunicatului, un prim grup de voluntari se va prezenta miercuri la acest centru, unde vor fi supuşi unor analize medicale exhaustive înainte de începerea testelor.

Pe 26 mai, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin că testele clinice pentru noul vaccin se vor încheia la sfârşitul lunii iulie.

Guvernul rus a anunţat că şapte centre ştiinţifice din ţară lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 şi a unor medicamente pentru a combate această boală infecţioasă. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a anunţat înregistrarea primului medicament pentru tratarea COVID-19.

Potrivit producătorilor săi, medicamentul Afivavir, dezvoltat pornind de la antiviralul japonez Favipivarir, este foarte eficient împotriva noului coronavirus şi că din 11 iunie spitalele ruse vor primi doze suficiente pentru 60.000 de tratamente.

În Rusia s-au înregistrat până în prezent 423.741 cazuri de COVID-19 (8.863 în ultimele 24 de ore) şi 5.037 decese (182 în ultimele 24 de ore), potrivit statisticilor oficiale.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri