Live

Foto Un tânăr a supraviețuit după ce a fost înjunghiat în gât de un pește zărgan. A fost operat după două zile

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Serviciul de paramedici din Indonezia

Un tânăr pescar din Indonezia a fost la un pas de moarte după ce a fost înjunghiat de un pește zărgan. El a fost operat de urgență de medici și a supraviețuit, însă, potrivit imaginilor furnizate de paramedici, va rămâne cu o rană urâtă în zona gâtului, relatează Daily Mail, citând presa locală.

Muhammad Idul, în vârstă de 16 ani, se afla sâmbătă la pescuit împreună cu părinții, în apele Butonului din provincia Sulawesi, atunci când un pește zărgan a sărit din apă și s-a înfipt în gâtul lui.

El a fost transportat de urgență la spital, dar din cauza riscurilor a putut fi operat abia două zile mai târziu.

Foto: Serviciul de paramedici din Indonezia

Imaginile furnizate de paramedicii din Indonezia s-au viralizat pe rețelele sociale. Potrivit acestora, peștele a străpuns gâtul copilului dintr-o parte în alta.

O echipă formată din trei medici și doi anesteziști l-au operat timp de două ore.

Foto: Serviciul de paramedici din Indonezia

A fost o operație complicată, deoarece sunt vase de sânge largi în zona gâtului”, a explicat chirurgul Syafri K. Arif.

Viața tânărului nu mai este acum amenințată, dar a rămas în spital din cauza riscului de infecții.

Zărganul mai este cunoscut și ca țipar de mare sau știucă de mare, fiind un pește subțire care crește până la aproximativ 50–70 centimetri lungime. Fălcile sunt alungite și au dinți ascuțiți. Această specie de pește poate sări din apă chiar și cu viteze ce ating 60 de kilometri la oră.

Până în prezent sunt cunoscute două decese provocate de zărgani. Un copil de 10 ani din Hawaii a murit, în 1977, în timp ce pescuia noaptea împreună cu tatăl său, după ce un țipar de mare i-a străpuns creierul prin ochi. De asemenea, un cadet tailandez în vârstă de 22 de ani a fost ucis, în decembrie 2018, după ce un zărgan l-a înjunghiat în gât în timpul unui exercițiu naval.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Premieră în România: Luciul apei Mării Negre a fost scos la licitație pentru ferme piscicole. Cât costă să închiriezi un metru pătrat

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Partenerii noștri