Live

Un pescar a scos la suprafață un pește ciudat, care a apărut acum 300 de milioane de ani

Data publicării:
Un bărbat a murit electrocutat după ce a atins cu undiţa nişte cabluri de înaltă tensiune Sursa foto: Getty Images

Un pescar de 19 ani a reușit să prindă accidental un pește foarte rar, cu aspect cel puțin ciudat, pe coasta Norvegiei, informează The Sun.

Oscar Lundahl a tras o sperietură mare când a văzut peștele cu aspect preistoric prins în firul său.

Specimenul prins de Lundahl este, de fapt, din ordinul Chimaeras, al cărui nume latinesc Chimaeras Monstrosa Linnaeus este derivat din cel al unui mostru mitic grecesc, cu cap de leu și coadă de dragon.

Peștele este înrudit cu rechinii și face parte dintr-o specie veche de 300 de milioane de ani, însă aceste exemplare trăiesc doar la mare adâncime și sunt prinse extrem de rar.

 

 

Peștii Chimaeras sunt inofensivi pentru oameni și se hrănesc cu crustacee precum crabi și melci de mare, însă aspectul lor îi sperie pe majoritatea celor care îi întâlnesc.

Ochii lor imenși s-ar fi dezvoltat în timp pentru a-i ajuta să vadă în întunericul din adâncuri.

Oscar Lundahl pescuia calcan pe coasta nordică a Norvegiei, când a prins exemplarul de Chimaeras.

"Mi-a luat 30 de minute să îl aduc la suprafață, pentru că se afla la 800 de metri adâncime. A fost uimitor. Nu văzusem niciodată așa ceva, arăta ciudat, ca un dinozaur. Eu nu știam ce este, dar colegul meu știa", a spus Lundahl.

Peștele Chimaeras nu a supraviețuit schimbării bruște de presiune la care a fost supus când era ridicat la suprafață.

Oscar Lundahl l-a luat acasă și l-a gătit. "În ciuda aspectului neobișnuit, era foarte gustos", a spus acesta.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Este o nedreptate pentru România?”. David Popovici a aflat știrea zilei în sport și a transmis un mesaj clar

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri