Live

Proteste împotriva restricțiilor sanitare în Turcia, Olanda și Austria

Data publicării:
Protest masiv în Amsterdam împoriva restricțiilor anti-COVID și a guvernului. Foto: Profimedia

Mai multe manifestaţii împotriva restricţiilor sanitare introduse pentru combaterea pandemiei de coronavirus au avut loc sâmbătă în Olanda, Austria şi Turcia. Oamenii cer ridicarea restricțiilor, dar și demisii la nivelul guvernului.

În Olanda, zeci de mii de persoane au protestat împotriva restricţiilor asupra vieţii de noapte. Participanţii la marş, printre care s-au numărat DJ şi muzicieni, au cerut ridicarea restricţiilor impuse industriei de organizare a evenimentelor.

Organizatorii au făcut apel la proteste în zece oraşe, inclusiv Amsterdam, Haga, Groningen şi Maastricht.

În unele oraşe, manifestaţiile au fost însoţite de camioane din care cânta muzică, de DJ şi de dansatori în stradă, conform agenţiei de presă ANP, scrie Agerpres.

În Olanda, cluburile şi discotecile s-au putut redeschide la sfârşitul lui iunie, când au fost de asemenea permise festivalurile şi petrecerile studenţeşti. Totuşi, la scurt timp au fost reintroduse restricţii, după creşterea numărului de cazuri de infectări.

Guvernul a cerut unei comisii consultative să analizeze dacă viaţa de noapte ar putea fi redeschisă la sfârşit de septembrie. Închiderea impusă la mijlocul lui august trebuia iniţial să rămână în vigoare până la 1 noiembrie.

În Austria, la Viena, mii de manifestanţi au ieşit din nou în stradă pentru a denunţa restricţiile sanitare impuse de guvernul austriac.

Cei aproximativ 2.000 de protestatari, conform datelor poliţiei, au cerut demisia cancelarului conservator Sebastian Kurz.

Manifestanţii au purtat pancarte pe care era scris 'Opriţi dictatura' sau 'Lăsaţi copiii în pace'.

Protestele s-au reluat de săptămâna trecută la Viena, după mai multe luni de liniște, participanţii revendicându-şi "datoria de a rezista în faţa injustiţiei".

Austria a fost printre primele ţări europene care au introdus un sistem de permis sanitar.

De la redeschiderea generală de la mijlocul lunii mai, trebuie să se prezinte un test negativ, un certificat anticorpi sau dovada vaccinării la hoteluri, restaurante, săli de sport, muzee, coafor sau la evenimentele sportive şi culturale.

De la izbucnirea pandemiei în primăvara lui 2020, Austria, ţară de 8,9 milioane de locuitori, a înregistrat aproape 11.000 de decese.

Până în acest moment, aproape 60% din populaţia sa este complet vaccinată, pe fondul scăderii ritmului campaniei de vaccinare.

În acest context, numărul de contaminări a reînceput să crească în ultimele săptămâni, depăşind 2.000 de noi cazuri zilnice.

Cancelarul Sebastian Kurz a atras atenţia în această săptămână că, în cazul în care situaţia se va deteriora, restricţiile pentru persoanele nevaccinate s-ar putea înăspri.

În Turcia, peste 2.000 de manifestanți au demonstrat la Istanbul împotriva noilor măsuri ale autorităţilor privind vaccinarea, testarea şi purtarea măştilor de protecţie.

Luni, guvernul turc a început să ceară dovada vaccinării sau un test negativ pentru persoanele care călătoresc cu avionul, autocarul şi trenul, precum şi pentru persoanele care participă la mari evenimente cum ar fi concerte sau spectacole de teatru.

Toţi angajaţii din şcoli care nu sunt vaccinaţi trebuie să facă un test PCR de două ori pe săptămână. În spaţiul public, sunt obligatorii purtarea măştii de protecţie şi respectarea distanţării sociale.

Aproximativ 64% dintre turci au primit două doze de vaccin. Totuşi, circa 23.000 de noi cazuri apar zilnic, ceea ce l-a determinat pe ministrul Sănătăţii să avertizeze în această lună asupra unei "pandemii a nevaccinaţilor".

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Predoiu, întâlnire decisivă cu omologul austriac Karner pentru aderarea României în Schengen: „Sunt șanse la un rezultat bun”

Turcia, țară membră NATO, a fost invitată să devină „țară parteneră” a comunității BRICS

Ambasadorul Turciei critică România pentru lipsa autostrăzilor. „Sunt 600 de kilometri și facem zece ore. Este inacceptabil”

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat ambasadoarea Austriei despre „aderarea deplină” a României în spațiul Schengen

Partenerii noștri