Live

Poliția din Hong Kong a folosit muniție de război. Un protestatar a fost împușcat în piept

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Un protestatar a fost împușcat în piept de forțele de ordine în cursul unui miting desfășurat marți la Hong Kong, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, informează publicația The South China Morning Press, citând o sursă neprecizată.

Bărbatul a fost împușcat de poliție într-un incident violent produs în zona străzii Hoi Pa din zona Tsuen Wan, potrivit Mediafax.

Foto: Gulliver/ Getty Images

Protestatarul împușcat este în stare critică, potrivit autorităților medicale din Hong Kong, care au precizat că alte 14 persoane au fost rănite până acum în cursul protestelor desfășurate marți.

Potrivit unor surse din cadrul poliției, forțele de ordine au tras focuri de avertisment în mai multe zone din oraș.

Un cameraman și un reporter ai unei televiziuni au fost răniți, aparent fiind stropiți cu acid de către protestatari.

În mai multe zone au izbucnit incendii, inclusiv în incinta birourilor un parlamentari locali pro-Beijing.

De asemenea, protestatarii au vandalizat un sediu din Hong Kong al unei formațiuni pro-Beijing, mai relatează South China Morning Post.

Începând de luni, forțele de ordine au efectuat percheziționat zeci de proprietăți cu scopul de a confisca arme și materiale folosite pentru producerea de dispozitive incendiare sau explozive.

Peste 50 de persoane au fost reținute pentru diverse infracțiuni, inclusiv posesie de arme ofensive, participare la adunări ilegale și posesie de materiale periculoase.

O sursă din cadrul Poliției a confirmat că un protestatar a fost împușcat în piept de un ofițer de poliție, în cursul confruntărilor produse marți în mai multe zone din Hong Kong, relatează agenția The Associated Press, care notează că este pentru prima dată de la izbucnirea manifestațiilor când un demonstrant este împușcat cu muniție de război.

Oficialul, care a făcut declarații sub protecția anonimatului, a confirmat că incidentul s-a produs în zona Tsuen Wan, însă nu a mai oferit alte detalii.

O înregistrare a incidentului, difuzată pe rețelele de socializare de Uniunea Studenților Universitari, arată zeci de protestatari care aruncă cu diverse obiecte într-un grup de polițiști. Un ofițer, înconjurat de manifestanți, a scos revolverul din dotare și tras spre demonstranți. Un protestatar s-a prăbușit, iar ceilalți au fugit.

Publicația South China Morning Post, citată de The Guardian, a relatat că protestatarul împușcat în piept pare să fie minor.

Editor web: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Este o nedreptate pentru România?”. David Popovici a aflat știrea zilei în sport și a transmis un mesaj clar

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestele anti-Georgescu continuă pentru a patra zi la rând. Mii de tineri din marile orașe strigă în stradă „democraţie, nu tiranie”

Bradul vechi de 200 de ani care va decora Piața Sfântul Petru din Roma a fost tăiat în ciuda protestelor. Explicațiile Vaticanului

45 de opozanți din Hong Kong, condamnaţi la închisoare în cel mai mare proces privind legea securității naţionale impusă de China

Au fost anunțate rezultatele finale la alegerile din Georgia. Președinta țării acuză fraudă după o „metodologie rusească”

Partenerii noștri