O studentă a murit de malnutriție în China. Banii donați i-ar fi fost furați de o fundație caritabilă
Val de reacții negative în China, după ce o studentă de 24 de ani a murit de malnutriție. Potrivit BBC, tânăra nu ar fi primit toate donațiile trimise de oameni.
Wu Huayan, în vârstă de 24 de ani, cântărea doar 20 de kilograme, când a murit din cauza malnutriției. Tânăra studentă supraviețuise cu mai puțin de un dolar pe zi. Cazul său i-a înduioșat pe oamenii din China, care s-au mobilizat și au donat bani pentru a o ajuta pe Huayan, după ce a fost dusă de urgență la spital, în toamna anului 2019.
Wu Huayan a povestit că atât tatăl cât și bunica au murit fiindcă nu au avut bani de medicamente. Tânăra era decisă să supraviețuiască, însă, din cauza unor probleme respiratorii a murit la spital, pe 13 ianuarie 2019.
Recent a ieșit la iveală faptul că o parte din sumele provenite din donații nu au ajuns niciodată la pacientă, scrie BBC.
Un activist chinez a acuzat fundația care s-a oferit să strângă donațiile pentru Huayancă a pus la cale o înșelătorie pentru a-și însuși banii unei persoane vulnerabile, potrivit Mediafax. „Aceştia aşteptau până când pacientul murea astfel încât să primească veniturile din dobânzi”, a spus Zheng Hehong. „Acest profit, conform legii, poate fi oferit drept bonus pentru angajaţi în loc de ajutor caritabil”.
Reprezentanţii fundaţiei au reacţionat, spunând că au reţinut banii la cererea familiei. Pe de altă parte, o cunoştinţă a declarat că tânăra nici măcar nu ştia la ce sumă ar fi ajuns donaţiile.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News