Nicolas Maduro sugerează că liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, ar putea ajunge la închisoare
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a sugerat că liderul opoziţiei Juan Guaido ar putea ajunge la închisoare ca urmare a faptului că s-a autoproclamat preşedinte interimar, scrie The Guardian.
Vorbind în faţa unor susţinători, luni seara, Maduro s-a întrebat cât va continua Guaido cu acest „mandat virtual”, potrivit News.ro.
„Până în 2025? Sau până când va ajunge la închisoare la ordinul Curţii Supreme”, a afirmat Maduro, 2025 fiind anul în care i se încheie mandatul curent.
Diplomaţii occidentali s-au arătat surprinşi că la aproape două săptămâni de când s-a autoproclamat preşedinte, Guaido încă este în libertate. Mulţi au considerat că acest lucru se datorează avertizărilor din partea SUA, care au informat că orice decizie împotriva sa va avea consecinţe. John Bolton, consilierul pe securitate naţională al Casei Albe, a declarat că violenţa sau intimidarea lui Guaido sau a altor lideri ai opoziţiei „reprezintă un asalt asupra statului de drept şi va fi întâmpinat cu un răspuns pe măsură”.
Madridul, Londra, Parisul şi alte capitale europene l-au recunoscut luni pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte al Venezuelei, după expirarea unui ultimatum dat lui Nicolas Maduro, care a refuzat să convoace noi alegeri prezidenţiale. Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai lui Maduro, a denunţat imediat această recunoaştere a lui Guaido de către europeni.
De asemenea, într-un comunicat, 11 dintre cele 14 membre ale Grupului de la Lima au cerut înlăturarea din funcţie a preşedintelui socialist Nicolas Maduro fără folosirea forţei şi trimiterea de urgenţă de ajutoare umanitare.
În document este precizat că guvernele din Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Panama, Paraguay şi Peru „îşi reiterează recunoaşterea şi susţinerea pentru Juan Guaido” ca preşedinte interimar al Venezuelei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News