Criză în Venezuela. State europene îl recunosc pe Juan Guaido drept președinte interimar

Data publicării:
Venezuelan Opposition Leader Declares Self Interim President
Juan Guaido, președintele interimar al Venezuelei, caută sprijinul armatei pentru a-l îndepărta pe Nicolas Maduro de la manetele puterii. Foto: Guliver/Getty Images

Mai multe state europene, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, au anunţat luni că-l recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar, informează dpa, Reuters şi AFP, citate de Agerpres

Venezuelan Opposition Leader Declares Self Interim President
Juan Guaido, președintele interimar al Venezuelei, caută sprijinul armatei pentru a-l îndepărta pe Nicolas Maduro de la manetele puterii. Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele venezuelean "Nicolas Maduro nu a convocat în termenul de opt zile pe care l-am stabilit noi alegeri prezidenţiale. Aşadar, Marea Britanie, alături de aliaţi europeni, îl recunoaşte acum pe Juan Guaido ca preşedinte constituţional interimar până când se vor putea desfăşura alegeri credibile. Să sperăm că astfel ne apropiem de încheierea crizei umanitare", a transmis pe Twitter ministrul de externe britanic Jeremy Hunt.

"Venezuelenii au dreptul să se exprime liber şi democratic. Franţa îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar pentru lansarea unui proces electoral", a precizat într-un mesaj pe aceeaşi reţea socială preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Îl recunosc pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, cu un cadru de timp clar: organizarea de alegeri libere şi democratice, cu garanţii şi fără excluderi. Nu voi face niciun pas înapoi. Pentru libertate, democraţie şi armonie în Venezuela", a scris tot pe Twitter premierul spaniol Pedro Sanchez.

"În această situaţie, îl susţinem pe Guaido, considerându-l preşedinte interimar legitim", a declarat ministrul de externe suedez Margot Wallstrom pe postul de radio public.

"Danemarca îl recunoaşte pe preşedintele Adunării Naţionale ... până la organizarea de noi alegeri libere şi democratice", a anunţat pe Twitter ministrul danez de externe Anders Samuelsen, înaintea unei reuniuni la Bruxelles cu omologi din Uniunea Europeană. "Salut declaraţii similare de la parteneri-cheie din UE", a adăugat el.

Guaido "se poate baza pe sprijinul nostru deplin în eforturile sale de restabilire a democraţiei în Venezuela, care suferă de prea mult timp din cauza proastei guvernări socialiste şi absenţei statului de drept", a asigurat pe Twitter cancelarul austriac Sebastian Kurz, în spaniolă.

Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Austria i-au cerut lui Maduro să accepte organizarea unui scrutin prezidenţial anticipat, în caz contrar afirmând că-l vor recunoaşte, de luni, ca preşedinte pe liderul Parlamentului, Juan Guaido. Duminică, într-un interviu acordat televiziunii spaniole La Sexta, Nicolas Maduro a declarat că nu va "da dovadă de laşitate în faţa presiunilor" din partea celor care îi cer plecarea.

Joi, Parlamentul European a recunoscut autoritatea lui Guaido şi a îndemnat toate ţările din UE să procedeze la fel. SUA, Canada şi mai multe state latino-americane, între care Columbia şi Brazilia, l-au recunoscut deja ca preşedinte pe Juan Guaido.

Criza politică din Venezuela s-a agravat brusc săptămâna trecută, după decizia tânărului şef al parlamentului, Juan Guaido (35 de ani), de a se autoproclama preşedinte interimar. Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea preşedintelui Maduro, acuzat că a ruinat această ţară cu importante resurse petroliere odinioară prosperă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...