Live

Cum au ajuns niște fanatici religioși obsedați de civilizația incașă marii câștigători ai alegerilor parlamentare din Peru

Data publicării:
Foto: Facebook/Haydee Challco

O sectă de fanatici religioși, ai cărei membri se îmbracă în robe și ținute care amintesc de timpurile biblice și a căror credință combină Vechiul Testament cu gloriosul trecut al civilizației incașe, a devenit, zilele trecute, câștigătorul-surpriză al alegerilor parlamentare din Peru, informează The Guardian.

Partidul „Frontul Popular Agricol Peruvian” (Frepap) - „aripa politică” a sectei Los Israelitas, a devenit astfel a doua formațiune, ca pondere politică, din Congresul peruvian, după ce a obținut la alegerile parlamentare un total de 8,9% din numărul total de voturi exprimate.

Victoria din alegeri și numărul surprinzător de mare de locuri câștigate într-un legislativ extrem de fărâmițat politic au provocat îngrijorări, la nivel local, legate de viziunile fundamentaliste ale membrilor respectivei secte religioase.

În același timp, Cayllahua a spus că partidul său va cere eliminarea imunității parlamentarilor - o măsură extrem de populară în favoarea căreia peruvienii s-au și exprimat în cadrul unui referendum, în 2018.

Pe de altă parte, Frepap militează împotriva drepturilor minorităților sexuale și se opune introducerii educației sexuale în școli.

Membrii Frepap se declară împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex și promit declanșarea unei „reforme morale” în politica locală.

Foto: Facebook/Frepap

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Fiul lui Dumnezeu”, vânat de polițiști. Un lider de cult religios cu milioane de adepți își obliga asistentele să facă sex cu el

„Nu a fost sinucidere în masă. Au fost uciși”. Adevărul despre masacrul sectei din Jonestown în care au murit peste 900 de oameni

"Când copilul cerea mâncare, ni s-a spus să-l batem cu bâta ca să meargă să mănânce în rai". Noi mărturii despre masacrul din Shakahola

Liderul unei secte religioase, acuzat că a răpit minore cu care făcea orgii și că a încercat să-și ia de soție propria lui fiică

Partenerii noștri