„Nu a fost sinucidere în masă. Au fost uciși”. Adevărul despre masacrul sectei din Jonestown în care au murit peste 900 de oameni

Cu toate că moartea celor peste 900 de membri, inclusiv 300 de copii, ai sectei Templul Popoarelor, condus de Jim Jones, a fost inițial catalogată drept sinucidere în masă prin otrăvire cu cianură, tragedia din Jonestown s-ar înscrie mai bine în categoria crimelor în masă, potrivit mărturiilor mai multor supraviețuitori citați de The Guardian.

În lumea crimelor, Jonestown este un caz notoriu, dar de multe ori prost înțeles: este vorba despre cea mai cunoscută, cea mai mediatizată și cea mai letală sectă religioasă din istoria modernă. Templul Popoarelor este un studiu de caz despre cele mai grave consecințe ale megalomaniei, izolării, presiunii, controlului coercitiv susținut și idealismului îmbibat cu paranoia.

909 dintre victime se aflau în Proiectul Agricol Templul Popoarelor, cunoscut mai bine drept Jonestown, aflat într-o junglă izolată din nord-vestul Guyanei; două erau într-un centru al sectei din capitala Guyanei, Georgetown; ultimii cinci, printre care se număra și congresmenul american Leo Ryan și reporterul NBC Don Harris, au fost împușcați pe o pistă de aterizare din Port Kaituma, un sat mic din apropiere de Jonestown, în timp ce încercau să părăsească zona împreună cu un grup de dezertori ai sectei.

Templul Popoarelor a fost fondat de Jones în 1954 în Indianapolis ca o biserică creștină care îmbină elemente de religie cu socialism și mișcarea pentru drepturile civile. Biserica, cu Jones ca autoritate supremă, s-a mutat la San Francisco, unde a cunoscut o perioadă înfloritoare în timpul contraculturilor din anii '60, promițând o combinație de idealism de eră nouă, utopie anti-rasistă și comunitate religioasă.

De ce l-au urmat atâția oameni pe Jones în Jonestown? Răspunsul, potrivit mai multor foști membri și supraviețuitori ai masacrului, este o combinație între idealism și control. „Am vrut ca toată lumea să poată trăi pașnic și în armonie împreună”, a spus Yulanda Williams, care s-a alăturat sectei în 1969, la vârsta de 12 ani.

Williams a fost atrasă de faptul că membrii bisericii erau tineri și foarte diverși din punct de vedere etnic. Jones juca rolul de vindecător, cel puțin la început. „Te făcea să simți că ești important. Simțeai că îți vorbește personal și direct către inima ta, către mintea ta”, a povestit Williams.

La insistențele lui Jones, Williams s-a mutat în Guyana ca adolescentă în 1976, în speranța că va găsi un loc „unde putem trăi laolaltă fără implicarea poliției sau a oricărui tip de politică”.

„Ar fi trebuit să avem mai multă libertate”, a spus Williams. „Și a fost complet opus.”

În loc să fie cazați în case private, membrii sectei au fost separați în dormitoare pentru femei și bărbați, iar copiii au fost repartizați unor părinți surogați, astfel încât să slăbească relația dintre copil și părinte.

Nu aveau acces la fructe proaspete - cei mai mulți oameni supraviețuiau cu rații limitate și importate. Williams mânca budincă de orez, nuci de cocos și unt de arahide pe pâine.

Williams a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce s-a întors în SUA, la doar trei luni după ce plecase în Guyana. Îi promisese lui Jones, care era afectat din cauza consumului de droguri, că îi va opri pe toți criticii sectei.

„Erai rupt complet de restul lumii”

Toate deciziile erau luate de Jones, care controla toate mișcările, activitățile și comunicațiile și li se adresa în continuu locuitorilor comunității prin sistemul de difuzoare.

„Trebuia să îi ascultăm vocea 24/7. Nu aveam acces la ziare, telefoane. Toată corespondența prin poștă era cenzurată. Erai rupt complet de restul lumii”, a povestit Williams.

Mulți dintre locuitori nu erau conștienți de faptul că persoanele dragi încercau să îi aducă înapoi acasă. În SUA, presa punea tot mai mare presiune pe Jones privind acuzațiile de abuzuri și evaziune fiscală.

Presiunea pusă de familiile celor blocați în jungla din Guyana și a câtorva dizidenți, care susțineau că Jones nu îi lasă pe oameni să plece din Jamestown, a dus la organizarea unei delegații de investigatori, care includea mai mulți reporteri și rude îngrijorate și era condusă de Ryan.

După mai multe zile de negocieri foarte tensionate, Templul Popoarelor a primit vizita delegației cu un entuziasm straniu. La cina organizată în pavilionul principal, în timp ce Ryan spunea că este „clar” cu unii membri cred că Jonestown este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată, iar toată lumea îl aplaudă cât mai zgomotos și Jones privea tensionat situația, mai mulți membri ai sectei le înmânau pe ascuns reporterilor mesaje prin care le cereau ajutorul.

„A confirmat doar ceea ce ne temeam”, a spus Jackie Speier, asistentul juridic al lui Ryan, care avea 28 de ani la acea vreme.

Situația din Jonestown s-a deteriorat în următoarele zile; Jones, înconjurat mereu de gărzi înarmate, a permis delegației să plece cu câțiva dintre dezertori. Dar, când aceștia au ajuns la aerodrom, gărzile lui Jones au deschis focul asupra lor.

Ryan, Harris, operatorul NBC Robert Brown, fotograful San Francisco Examiner Gregory Robinson și dezertoarea Patricia Parks au fost uciși. Speier a fost împușcat în braț și picior și, împreună cu alți supraviețuitori, a trebuit să îndure 22 de ore fără îngrijiri medicale.

În același timp, Jones a chemat pe toată lumea în pavilionul din Jonestown și le-a spus că nu mai există nicio șansă de supraviețuire, cerându-le membrilor sectei să „treacă dincolo” prin moarte.

Unele dintre victime au băut otrava constrânși de situație, alții cu forța. Generalul în retragere David Netterville, care a participat la investigație și la eforturile de după incident, a spus că a văzut cadavre care fuseseră injectate cu cianură cu forța.

„Urăsc aluziile că ei au făcut asta voluntar, că a fost sinucidere - nu a fost. Au fost uciși”, a spus Speier.

Editor : Raul Nețoiu