Live

Galerie Foto Lukaşenko a vizitat centrul de migranți de la granița UE. „Nu putem începe un război pentru a deschide un culoar spre Germania”

Data publicării:
Regimul de la Minsk este acuzat de Bruxelles că a atras mai multe mii de migranţi în ţara sa, înainte de a-i duce la frontierele estice ale UE. Sursă foto: Profimedia Images

Preşedintele din Belarus Aleksandr Lukașenko a vizitat vineri un centru pentru migranţi lângă frontiera poloneză, în plină criză între Occident şi regimul de Minsk, acuzat că a orchestrat un aflux al migranţilor pentru a destabiliza Europa, informează AFP.

Migranţi l-au înconjurat pe preşedinte şi l-au primit cu aplauze, a anunţat agenţia de presă de stat Belta, care a publicat şi o fotografie cu Lukaşenko discutând cu angajaţi ai Crucii Roşii.

Într-o înregistrare video publicată de Belta, Lukaşenko este înconjurat de gărzi de corp, de jurnalişti şi de migranţi. Pot fi, de asemenea, văzuţi femei şi copii lângă corturile instalate în depozitul amenajat drept centru pentru migranți. 

Înţelegeţi, nu putem începe un război pentru a deschide un culoar spre Germania, ţară unde doresc să ajungă numeroşi migranţi, a declarat Lukaşenko în timpul vizitei, potrivit Belta. Pentru cei care vor să meargă acasă, vă vom ajuta. Dar nu vă vom obliga. Este dreptul vostru, a insistat liderul belarus, citat de Reuters.

Situat nu departe de punctul de trecere din Bruzghi, un centru temporar a fost deschis săptămâna trecută pentru a primi migranţii care erau blocaţi de mai multe zile la frontieră, pe o vreme foarte rece, în speranţa de a intra în UE, transmite Agerpres. 

Citește și: Lukașenko, despre conflictul cu Polonia: „Înțelegem că dacă mergem prea departe, războiul este inevitabil”

Minskul afirmă că sute de persoane au fost mutate în acest centru, reducând astfel tensiunile şi temerile pentru sănătatea acestor persoane. De asemenea, mai multe sute de alţi candidaţi la azil au fost repatriaţi în ultimele zile din Belarus, în special către Irak, de unde sunt originari mulţi dintre ei.

Vineri, preşedintele Belarusului a afirmat că 150 de migranţi rătăcesc în continuare de-a lungul frontierei. Regimul lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, este acuzat de Bruxelles că a atras mai multe mii de migranţi în ţara sa, înainte de a-i duce la frontierele estice ale UE, cu scopul de a se răzbuna pentru sancţiunile occidentale. 

Astfel, în ultimele săptămâni, Polonia s-a confruntat, la frontiera sa cu Belarus, cu un important aflux de persoane. În timp ce Minskul le-a promis o trecere uşoară în Europa, candidaţii la azil s-au văzut blocaţi la frontieră în condiţii dificile. Potrivit mass-media poloneze, cel puţin 11 migranţi au murit în zona de frontieră din vară și până acum.

Aleksandr Lukașenko a recunoscut chiar recent, într-un interviu acordat BBC News, că „este foarte posibil” ca forțele sale să-i fi ajutat pe migranți să treacă granița spre Polonia, însă a negat că au aceștia au fost invitați cu scopul explicit de a declanșa o criză la granița UE. 

Citește și: Ce se întâmplă cu migranții de la frontiera UE cu Belarus ale căror cereri de azil sunt respinse fără a fi examinate

NATO spune că e pregătită să ajute Polonia în criza de la graniţa belarusă, dar nu ia deocamdată nicio măsură

NATO este pregătită să ofere sprijin Poloniei „dacă se va dovedi a fi necesar”, dar guvernul de la Varşovia reuşeşte deocamdată să gestioneze afluxul de migranţi veniţi dinspre Belarus, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o întâlnire cu preşedintele polonez Andrzej Duda. 

Totodată, preşedintele polonez a criticat „atacul civil” organizat la frontiera poloneză cu migranţi împinşi de militari belaruşi şi „consolidarea dispozitivului militar rus în regiune”. 

Citește și: Belarus, şi Polonia sunt vinovate de „încălcări grave” ale drepturilor omului în criza migranților de la graniță (raport)

Lukașenko cere UE să plătească zborurile de repatriere a migranților

De altfel, Aleksandr Lukașenko a ceurt joi ca Uniunea Europeană să plătească pentru zborurile de repatriere a celor aproape 2.000 de migranţi, fără acte în regulă, care sunt blocaţi de peste trei săptămâni la graniţa dintre Belarus şi Polonia, după ce un zbor către Irak, program pentru joi, a fost anulat. 

Liderul regimului de la Minsk s-a lamentat că UE a alocat „milioane” de euro pentru asistenţa umanitară de urgenţă destinată migranţilor aflaţi în Belarus, dar „niciun ban nu a ajuns aici”.

UE într-adevăr a alocat 700.000 de euro ca ajutor umanitar pentru migranţii din Belarus, dar va atribui aceste fonduri unor organizaţii precum Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii (IFRC), între altele, nu şi regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a cărui legitimitate nu o recunoaşte după controversatele alegeri prezidenţiale din 2020, pe care le consideră fraudate.

Citește și: Polițiștii polonezi spun că cei din Belarus i-au orbit cu lasere și stroboscoape în timp ce 200 de migranți au intrat forțat în Polonia

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au stârnit hohote de râs în direct, după rezultatele parțiale ale alegerilor: ”Lucrurile sunt cam clare” / ”Eu așa zic”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Lukașenko amenință cu închiderea completă a internetului în Belarus „ca să nu se ajungă la un război mai rău ca în Ucraina”

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Partenerii noștri