Live

Kremlinul avertizează Europa că va plăti mai mult pentru gaze, dacă Ucraina nu prelungeşte acordul de tranzit

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia

Consumatorii europeni vor suporta preţuri mai mari, dacă Kievul nu va fi de acord să prelungească acordul privind tranzitul gazului rusesc prin Ucraina odată ce acesta expiră la 31 decembrie, a declarat miercuri Kremlinul, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să încheie un nou acord cu Rusia în legătură cu tranzitul de gaze, în contextul conflictului militar în curs.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor miercuri că, în cazul în care Kievul nu prelungeşte acordul, Rusia ar putea găsi rute alternative, cum ar fi centrul de gaze planificat în Turcia.

„Există (alte) rute, dar, desigur, astfel de decizii ale părţii ucrainene vor provoca daune grave intereselor consumatorilor europeni, cei care încă doresc să cumpere gaz rusesc mai garantat, mai accesibil”, a spus Peskov.

El a adăugat că Europa trebuie să plătească mai mult pentru gazul de la alţi furnizori, inclusiv pentru gazul natural lichefiat cumpărat de la Statele Unite.

Majoritatea destinatarilor gazului rusesc care tranzitează Ucraina au declarat că s-au pregătit pentru încetarea fluxurilor, la sfârşitul acestui an, când expiră acordul de tranzit dintre Ucraina şi Rusia, având în vedere că Ucraina a declarat că nu doreşte să îl reînnoiască.

O altă opţiune este ca Gazprom să furnizeze o parte din gaze pe o altă rută, de exemplu prin TurkStream, adică prin Bulgaria, Serbia sau Ungaria. Cu toate acestea, capacitatea pe aceste rute este limitată.

UE şi Ucraina au solicitat, de asemenea, Azerbaidjanului să faciliteze discuţii cu Rusia cu privire la un acord de tranzit al gazelor.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Partenerii noștri