Live

Keir Starmer, întrebat dacă i s-a părut că Biden e senil: „La întâlnirea noastră era într-o formă foarte bună, ba chiar agil”

Data actualizării: Data publicării:
Keir Starmer, noul premier britanic, a fost primit la Casa Albă de către Joe Biden. FOTO: Profimedia Images

Noul premier al Marii Britanii, Keir Starmer, a declarat că Joe Biden era într-o „formă foarte bună” când s-au întâlnit, miercuri, în timp ce mai mulți democrați i-au cerut președintelui american să se retragă din cursa pentru Casa Albă, din cauza îngrijorărilor legate de starea sa de sănătate, transmite Reuters.

Întrebat dacă Biden, în vârstă de 81 de ani, este „senil”, Starmer a spus că a avut o întâlnire foarte bună cu el miercuri, adăugând că bilaterala, programată să dureze 45 de minute, a ținut aproape o oră și că după aceea amândoi au fost la o cină NATO, pe care Biden o găzduia.

„Am abordat un număr foarte mare de probleme într-un ritm alert. Era, de fapt, într-o formă foarte bună și agil din punct de vedere mental”, a declarat Starmer pentru BBC, adăugând că a fost important pentru el să aibă o astfel de întâlnire cu Biden după ce a devenit prim-ministru, săptămâna trecută.

Starmer a făcut aceste declarații la Washington, unde participă la summit-ul NATO, fiind prima sa călătorie în străinătate de când Partidul Laburist a câștigat o mare majoritate în alegerile parlamentare din Marea Britanie.

Cei doi au discutat, de asemenea, și despre conflictele din Ucraina și Gaza, precum și despre dorința lui Starmer de a avea legături mai strânse cu Europa.

Starmer a lăudat, de asemenea, „relația specială” de lungă durată dintre Marea Britanie și Statele Unite.

Noul premier britanic, Keir Starmer, a fost primit miercuri la Casa Albă de Joe Biden, preşedintele american.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Partenerii noștri