Live

Joe Biden, la funeraliile lui George Floyd: Ora justiției rasiale a venit în SUA

Data publicării:
Foto: Agerpres

Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a participat marți la funeraliile lui George Floyd, în Houston. “Ora justiției rasiale a venit” în SUA, a declarat acesta, scrie Agerpres, citând AFP.

"Nu ne mai putem abate atenţia de la rasismul care ne răneşte sufletul", a afirmat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, aducându-i un omagiu bărbatului afro-american de 46 de ani, a cărui moarte în urmă cu 15 zile sub genunchiul unui poliţist alb a provocat un val de proteste, la nivel mondial. "De ce există în această ţară atât de mulţi afro-americani care se trezesc dimineaţa ştiind că ar putea muri pur şi simplu trăindu-şi viaţa?"

Citește și: Ce este „Mișcarea Boogaloo” și de ce își doresc membrii ei să declanșeze al doilea război civil în SUA

În cadrul ceremoniei, au luat cuvântul și alti aleşi democraţi.

"George Floyd a schimbat lumea şi îl vom face cunoscut lumii", a declarat membrul Camerei reprezentanţilor din Texas, Al Green.

"Trebuie să facem în aşa fel încât să nu ieşim de aici după ce l-am omagiat fără a ne asigura că facem ceea ce este necesar pentru a nu uita şi pentru ca asta să nu li se mai întâmple generaţiilor viitoare", a adăugat el.

Citește și: Povestea îngenuncherii. De unde vine gestul de protest folosit de americani

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Adevărul din spatele clipurilor de pe net în care Putin amenință cu folosirea armelor nucleare, după decizia lui Biden privind ATACMS

De ce lipsește Joe Biden din fotografia de grup a liderilor G20 reuniți la Rio de Janeiro

Partenerii noștri