Live

Joe Biden îi acuză pe republicani că desfășoară „un atac împotriva democrației”, prin limitarea dreptului la vot a afroamericanilor

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american, Joe Biden, a criticat într-un discurs opoziţia republicană pe care a acuzat-o că desfăşoară un „atac împotriva democraţiei” prin modificăril aduse legislației electorale în care încearcă „să submineze” dreptul de vot, în special în cazul afroamericanilor, informează AFP.

„America trece în prezent printr-o încercare de a submina şi de a suprima dreptul de vot”, a spus Biden într-un discurs la Philadelphia, denunţând un „atac împotriva democraţiei, un atac împotriva libertăţii”.

Președintele SUA a vorbit despre „cel mai important test pentru democraţia noastră de după Războiul Civil” din secolul al XIX-lea.

În Philadephia, oraşul în care au văzut lumina zilei Declaraţia de Independenţă şi Constituţia americană, preşedintele democrat a apreciat că protejarea accesului la vot este „provocarea timpurilor noastre”, conform Agerpres.

După alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, republicanii au inițiat mai multe proiecte de lege în statele pe care le controlează, despre care democrații susțin că limitează accesul la vot al minorităților.

Astfel, democrații acuză că, sub pretextul luptei împotriva fraudelor, noile legi sau proiecte de lege ale republicanilor au ca efect să complice accesul minorităţilor, în special al afro-americanilor, la vot.

În faţa acestor iniţiative, Joe Biden a cerut Congresului să restabilească „puterea iniţială” a legislaţiei născute din lupta pentru drepturile civile, „Voting Rights Act” din 1965, încet-încet erodată mai ales de jurisprudenţa Curţii Supreme a SUA.

Senatorii republicani au blocat până în prezent orice tentativă legislativă în această direcţie.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Negocieri între SUA și regimul taliban de la Kabul. Cum încearcă Washingtonul să obțină eliberarea a trei cetățeni americani

Nu mai puțin de 2,6 milioane de vehicule Tesla sunt sub investigație. Accidente provocate de funcția de conducere la distanță

Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, sancționat de SUA și numit „funcționar guvernamental corupt”

Trump vrea ca țările NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și nu exclude folosirea forței pentru a obține Groenlanda

Partenerii noștri