Live

Israelul amenință că va arunca Libanul „înapoi în epoca de piatră”. Războiul împotriva Hezbollah va fi mult mai periculos decât în 2006

Data publicării:
Un nou război al Israelului împotriva Hezbollah va fi mult mai periculos decât în 2006. Foto: Profimedia Images

„Putem să cufundăm Libanul complet în beznă și să distrugem forțele Hezbollah în câteva zile”, a declarat marți fostul membru al cabinetului de război al Israelului, Benny Gantz, într-o conferință susținută la Universitatea Reichman din Herzliya, Israel. Cu toate că armatei israeliene nu i-ar lua prea mult să își lase țara vecină în întuneric, destructurarea grupării Hezbollah în câteva zile ar fi o misiune mult mai dificilă și ar putea declanșa un război regional mai extins în Orientul Mijlociu, scrie CNN.

Încă de la încheierea războiului din 2006 împotriva militanților libanezi, Israelul și-a planificat revanșa. Dar și Hezbollah s-a pregătit de război.

Arsenalul militanților, potrivit estimărilor israelienilor, include cel puțin 150.000 de rachete - 5.000 dintre ele ar fi fost lansate deja începând din luna octombrie și până în prezent, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a arsenalului Hezbollah rămâne intactă, după cum a dezvăluit și liderul grupării, Hassan Nasrallah, săptămâna trecută.

CNN a raportat că oficialii israelieni au fost surprinși de nivelul sofisticat al atacurilor Hezbollah.

Printre acestea se numără atacuri foarte precise asupra rețelei de puncte de observație de la graniță, doborârea celor mai sofisticate drone israeliene și bombardarea unor baterii din sistemul Iron Dome și alte sisteme de apărare anti-dronă.

Dar, poate cea mai mare surpriză pentru Israel a fost o filmare de 9 minute publicată online de Hezbollah în care o dronă lansată de militanți a survolat zone de infrastructură critică civilă și militară din interiorul și din jurul orașului Haifa.

Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, care a adus Libanul în pragul unui război cu Israel. Foto: Profimedia Images

În afară de armamentul impresionant, Hezbollah dispune de 40-50.000 de luptători; Nasrallah s-a lăudat că are la dispoziție peste 100.000 de militanți. Mulți dintre ei au dobândit experiență militară luptând alături de trupele regimului de la Damasc în războiul civil din Siria.

Spre deosebire de alți luptători de gherilă, militanții Hezbollah sunt foarte bine instruiți și disciplinați. În timpul războiului din 2006, corespondenții de război din Occident din Liban întâlneau foarte rar luptători ai Hezbollah.

Într-unul din puținele cazuri când reporterii CNN au dat de ei pe teren, aceștia se ascundeau în ruinele unui sat din sudul Libanului. Erau politicoși și profesioniști, dar fermi. Au insistat ca reporterii să părăsească zona imediat din motive de siguranță; refuzul nu era o opțiune.

Spre deosebire de Gaza, Libanul nu este înconjurat pe toate părțile de inamici. Hezbollah are relații bune cu regimurile din Siria și Irak, ceea ce îi permite să aibă acces direct la Iran.

De-a lungul timpului, Israelul a bombardat ținte din Siria asociate cu transportul de arme către Hezbollah, dar numai jumătate dintre ele s-au încheiat cu succes.

În cazul izbucnirii unui război în toată regula, ambele părți combatante vor putea să producă pagube serioase inamicului.

Hezbollah poate să lanseze 3.000 de rachete pe zi împotriva Israelului, în caz de război

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat că armata Israelului este capabilă să arunce Libanul „înapoi în epoca de piatră” într-un viitor conflict cu militanții Hezbollah, dar a insistat că guvernul său preferă să ajungă la o soluție diplomatică, potrivit The Guardian.

Universitatea Reichman, unde a vorbit Gantz, a publicat un raport în care a prezis că militanții aliați cu Iranul vor lansa între 2.500 și 3.000 de rachete pe zi timp de mai multe săptămâni asupra bazelor militare israeliene, precum și asupra orașelor dens populate din centrul țării.

În tot războiul de 34 de zile din 2006, Hezbollah a lansat aproximativ 4.000 de rachete în total - o medie zilnică de 117 rachete.

În mai puțin de 24 de ore de la declanșarea războiului, avioanele de luptă israeliene au bombardat și au scos din funcțiune Aeroportul Internațional Hariri Rafic din Beirut. Aeroportul va fi prima țintă a Israelului și într-un viitor război, dar, spre deosebire de 2006, Hezbollah s-ar putea să fie capabil să lovească Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Militanții Hezbollah pot lovi acum ținte aflate mult mai adânc pe teritoriul Israelului, inclusiv aeroportul internațional din Tel Aviv. Foto: Profimedia Images

În 2006, orașul Haifa, al treilea cel mai mare oraș din Israel, se afla în raza de acțiune a rachetelor militanților, De data aceasta, rachetele ar putea lovi mult mai adânc în Israel.

SUA au asigurat Israelul că vor avea parte de sprijinul american într-un eventual război cu Hezbollah, potrivit CNN.

De partea militanților ar intra în luptă și gruparea Houthi din Yemen și milițiile pro-iraniene din Irak și Siria. Liderul militanților Asa'ib Ahl Al-Haq din Irak a avertizat că dacă SUA vor ajuta Israelul să atace Libanul, „America ar trebui să știe că asta va pune toate interesele sale din regiune, în special din Irak, în pericol și le va face o țintă”.

În cazul în care Hezbollah, principalul aliat al Iranului în regiune, va fi atacat de Israel, care va reuși să îi scoată din joc pe militanți, așa cum a amenințat Gantz, Iranul va răspunde dur.

Teheranul și-ar putea îndemna aliații să atace cu toată forța Israelul și trupele americane din regiune, dar aceasta nu ar fi singura carte pe care o poate juca. Iranul ar putea bloca Strâmtoarea Hormuz, punctul de intrare în Golful Persic, un incident care ar duce la o explozie a prețurilor la petrol.

Tensiunile la granița Israelului cu Libanul s-au intensificat în ultimele săptămâni. Mai multe țări, inclusiv Germania, Suedia, Kuweit și Olanda, le cer cetățenilor lor din Liban să părăsească imediat țara. Pericolul izbucnirii unui război regional în Orientul Mijlociu este mai mare decât a fost vreodată.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Partenerii noștri