Live

Iranul raționalizează energia electrică. În Teheran se va tăia curentul două ore pe zi

Data actualizării: Data publicării:
Marile oraşe iraniene au fost afectate de poluare, despre care experţii spun că este cauzată de utilizarea de păcură de calitate scăzută în centralele electrice. Imagine de arhivă din centrul Teheranului. Foto: Profimedia Images

Iranul a anunţat un program de raţionalizare a energiei electrice începând de luni la Teheran şi în alte provincii ale ţării din cauza lipsei de combustibil în centralele electrice, a anunţat duminică agenţia oficială Irna, transmite France Presse, preluată de Agerpres.

Potrivit unui program publicat de Irna, electricitatea va fi întreruptă în diferite părţi ale capitalei timp de două ore, în intervalul orar 09:00-17:00.

Un plan similar a fost anunţat pentru alte câteva provincii din ţară, printre care Qom (centru), Kerman (sud-est) şi Guilan şi Ardabil în nord, potrivit Irna.

Compania de stat de distribuţie a energiei electrice a declarat că a luat această decizie din cauza „aprovizionării limitate cu gaz combustibil a centralelor electrice” şi a decretului guvernului „de a nu utiliza păcură în anumite centrale electrice”.

În ultimii ani, multe dintre marile oraşe iraniene au fost afectate de poluare, despre care experţii spun că este cauzată de utilizarea de păcură de calitate scăzută în centralele electrice.

Miercuri, guvernul a ordonat oprirea utilizării acestei substanţe în trei centrale electrice din Arak şi Isfahan, în centrul Iranului, şi Karaj, la vest de Teheran, pentru a "asigura sănătatea" naţiunii.

În ultimii ani, întreruperile repetate de curent, în special în timpul verii, au provocat furia populaţiei.

În iulie, autorităţile au ordonat instituţiilor guvernamentale să reducă orele de lucru la jumătate timp de mai multe zile pentru a economisi energie.

Anii de sancţiuni occidentale şi-au pus amprenta asupra economiei iraniene. Iranul a fost al şaptelea cel mai mare producător mondial de ţiţei în 2022 şi are a treia cea mai mare rezervă dovedită, după Venezuela şi Arabia Saudită, potrivit Agenţiei americane pentru informaţii energetice.

Duminică, agenţia Irna a informat că vicepreşedintele iranian însărcinat cu mediul, Shina Ansari, urmează să participe la COP29, care se deschide luni în Azerbaidjan

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Înaintea marelui meci, Mike Tyson le-a arătat tuturor în ce formă fizică e, la 58 de ani! ”Ce-o fi fost în capul meu?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nou mesaj al lui Benjamin Netanyahu pentru iranieni: „Să transformăm acest vis frumos în realitate”

Ce îl sfătuiește Iranul pe Donald Trump: „Luați în considerare lecțiile trecutului”

Iran va construi un „tunel defensiv” în Teheran, după atacurile israeliene

Iranul și Rusia își aprofundează cooperarea. Cele două țări și-au conectat rețelele de plată

Partenerii noștri