Live

Indonezia a interzis oficial sexul în afara căsătoriei. Măsura îi vizează inclusiv pe străini

Data publicării:
Foto: Getty Images

Parlamentul indonezian a aprobat marţi un nou cod penal care interzice sexul în afara căsătoriei, cu o pedeapsă de până la un an de închisoare. Controversata măsură îi vizează inclusiv pe străini, ceea ce ar putea afecta turismul într-una dintre marile destinații de vacanță ale lumii, scrie Reuters.

De asemenea, noul cod le interzice cuplurilor necăsătorite să locuiască împreună. A fost adoptat cu sprijinul tuturor partidelor politice și în ciuda avertismentelor grupurilor de afaceri că ar putea speria turiștii și ar putea dăuna investițiilor.

Cu toate acestea, codul nu va intra în vigoare timp de trei ani pentru a permite elaborarea regulamentelor de implementare.

În prezent, Indonezia interzice adulterul, dar nu și sexul premarital.

Legile includ, de asemenea, interzicerea magiei negre, insultarea președintelui sau a instituțiilor statului, răspândirea opiniilor contrare ideologiei statului și organizarea de proteste fără notificare.

Criticii spun că noile legi pot fi folosite pentru a controla moralitatea în cea mai mare națiune din lume cu majoritate musulmană, care a cunoscut o creștere a conservatorismului religios în ultimii ani.

Maulana Yusran, șeful adjunct al consiliului pentru industria turismului din Indonezia, a declarat că noul proiect de lege este „total contraproductiv” într-un moment în care economia și turismul începeau să-și revină după pandemie.

"Hotelurile sau orice facilități de cazare sunt ca a doua casă pentru turiști. Odată cu ratificarea acestui cod penal, hotelurile sunt acum locuri problematice", a spus el.

Oponenții proiectului de lege au evidențiat articole despre care spun că sunt regresive din punct de vedere social, vor reduce libertatea de exprimare și vor reprezenta un „uriaș regres” în asigurarea păstrării libertăților democratice după căderea liderului autoritar Suharto în 1998.

Răspunzând criticilor, ministrul Legii și Drepturilor Omului din Indonezia, Yasonna Laoly, a declarat parlamentului: „Nu este ușor pentru o țară multiculturală și multietnică să creeze un cod penal care să găzduiască toate interesele”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Povestea pilotului din Noua Zeelandă care a fost ținut captiv în junglă aproape 600 de zile, după ce a fost răpit din avion

Partenerii noștri