Live

Germania e împotriva interzicerii turiștilor ruși. „Mi-e greu să înțeleg astfel de cereri”, spune cancelarul Olaf Scholz

Data publicării:
Cancelarul Olaf Scholz nu este de acord cu propunerea de a interzice vizele turistice în UE pentru cetățenii ruși Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz (SPD) s-a declarat joi împotriva propunerii de a nu mai fi acordate vize turistice pentru cetăţenii ruşi în țările UE, aşa cum cer Ucraina, Letonia, Estonia şi Finlanda, dar a promis, în schimb, sporirea ajutorului financiar şi militar destinat Ucrainei.

Cancelarul german susține că la nivelul UE au fost adoptate sancţiuni „pertinente” împotriva persoanelor din jurul Kremlinului. „Acesta este războiul lui (Vladimir) Putin. Şi îmi este greu să înţeleg acest fel de cereri”, a spus Olaf Scholz la o conferinţă de presă axată pe criza energetică şi războiul din Ucraina.

Cancelarul Scholz a insistat în timpul acestei conferințe de presă că Vladimir Putin „este cel responsabil pentru acest război”, nu ansamblul populaţiei ruse, iar o astfel de măsură generală de interzicere a vizelor pentru cetăţenii ruşi „ar fi îndreptată împotriva întregii populaţii, inclusiv a celor nevinovaţi”.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a cerut miercuri statelor UE şi din G7 să nu mai emită vize pentru cetăţenii ruşi, cereri similare, cu referire la turiştii ruşi, fiind formulate anterior de şefele guvernelor eston şi finlandez, Kaja Kallas şi Sanna Marin, în timp ce Letonia, care a declarat joi Rusia stat susţinător al terorismului, a încetat deja emiterea vizelor pentru cetăţenii ruşi.

Cancelarul Olaf Scholz a promis în schimb, joi, sporirea ajutorului financiar şi militar destinat Ucrainei pentru ca aceasta să poată respinge agresiunea rusă. Guvernul de la Berlin, detaşându-se de practica postbelică a Germaniei de a nu oferi ajutoare militare, a furnizat Ucrainei „arme foarte eficiente şi vom continua să facem acest lucru în viitorul apropiat”, a asigurat cancelarul social-democrat german, potrivit agenţiei dpa, preluată de Agerpres.

Cât despre un eventual acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, el a spus că în această ţară va fi pace numai dacă ea va fi mulţumită cu condiţiile unui astfel de acord.

Întrebat, în context, dacă ar accepta ca fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder, cunoscut ca un apropiat al Kremlinului, să acţioneze ca mediator între Germania şi Rusia pentru soluţionarea disputelor generate de reducerea livrărilor de gaz rusesc, Scholz a răspuns iniţial „nu ştiu”, adăugând apoi că o asemenea acţiune ar fi „lăudabilă”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Cu ce viteză a zburat racheta Oreşnik, lansată de Rusia asupra orașului Dnipro. Spionajul militar ucrainean oferă noi date

Partenerii noștri