George Santos, republicanul care și-a falsificat CV-ul, a fost dat afară din Congresul SUA
Congresul american l-a destituit vineri pe republicanul George Santos, un ales care s-a remarcat prin minciuni repetate şi a fost acuzat de delicte financiare, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
Camera Reprezentanţilor a recurs până în prezent la această sancţiune doar de cinci ori în istoria sa.
După ce a fost ales în noiembrie 2022 în statul New York, George Santos a recunoscut, în urma unor dezvăluiri din New York Times, că a minţit asupra unor perioade întregi din viaţa sa pentru a-şi cosmetiza CV-ul.
El a mărturisit astfel că în realitate nu a lucrat niciodată pentru băncile americane Goldman Sachs sau Citigroup şi nici nu a absolvit New York University (NYU).
În vârstă de 35 de ani, George Santos mai este acuzat de exagerări în declaraţii ale sale în care se prezintă "un american mândru de a fi evreu" sau se autodescrie drept un nepot al supravieţuitorilor Holocaustului.
De asemenea, el a fost inculpat pentru escrocherie faţă de donatorii săi, pentru spălare de bani şi fraudă financiară electronică, acuzaţii faţă de care pledează nevinovat.
"Mi-am acceptat destinul. Dacă voinţa lui Dumnezeu este să rămân aici (în Congres), voi rămâne, dacă voinţa lui este să plec, voi pleca", declara George Santos vineri dimineaţă, înainte de a fi dat afară din Congres, după ce a refuzat să demisioneze.
Preşedintele comisiei de etică a Camerei Reprezentanţilor - cameră cu majoritate republicană -, Michael Guest, a depus pe 17 noiembrie o moţiune pentru excluderea lui Santos, considerându-l pe acesta "nedemn să fie membru" al Congresului, instituţie pe care a "discreditat-o grav".
Ultimul congresman exclus din Camera Reprezentanţilor a fost în 2002 democratul James Traficant, acuzat de corupţie şi condamnat la opt ani de închisoare în săptămâna următoare destituirii sale din Congres.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News