Live

Francezii au găsit soluția la surplusul de vin. Îl transformă în alcool industrial

Data publicării:
Francezii au găsit soluția la surplusul de vin. Îl transformă în alcool industrial. Foto: Profimedia Images

Franţa intenţionează să cheltuie până la 160 de milioane de euro pentru a rezolva problema surplusului de vin, prin transformarea vinului în alcool industrial, a anunţat Ministerul Agriculturii de la Paris, transmite AFP.

În pofida secetei şi caniculei de anul trecut, butoaiele cu vin sunt pline iar viticultorii se întreabă unde vor pune recolta următoare pentru că francezii beau din ce în ce mai puţin vin. "De la 130 de litri pe an pe cap de locuitor, în urmă cu 70 de ani, am ajuns acum la 40 de litri", subliniază Jerome Despey, secretarul general al sindicatului agricol FNSEA.

În condiţiile în care Franţa este al doilea producător mondial de vin, după Italia, viticultorii francezi au cerut ajutorul statului pentru a transforma vinul excedentar în alcool pentru industrie, sectorul farmaceutic sau industria cosmetică.

Ministerul francez al Agriculturii a anunţat că este gata să mobilizeze 160 de milioane de euro în 2023, jumătate fonduri europene şi jumătate credite naţionale, pentru a finanţa o campanie de distilare a vinului în alcool industrial, pentru a distruge excedentele viticole şi a frâna tendinţa de scădere a preţurilor.

La Bordeaux, viticultorul Didier Cousiney spune că această sumă este suficientă doar pentru a ajuta fiecare viticultor timp de câteva luni, având în vedere că ajutorul va fi repartizat la nivel naţional. În crame avem "cantităţi suficiente pentru a acoperi comenzi timp de 24 de luni", a spus Didier Cousiney, citat de Agerpres.

La rândul său, Jerome Despey, secretarul general al sindicatului agricol FNSEA, a apreciat că suma anunţată de Ministerul francez al Agriculturii ar trebui completată până la 200 de milioane de euro şi a pute fi distilată o cantitate cuprinsă între 2,5 şi 3 milioane de hectolitri de vin.

De asemenea, viticultorii francezi cer ajutorul statului pentru defrişarea viilor excedentare, în ideea redimensionării suprafeţelor cultivate cu viţă de vie cu aşteptările actuale ale pieţei. De exemplu, Didier Cousiney estimează că cel puţin 15.000 de hectare de vie trebuie defrişate în regiunea Bordeaux pentru ca efectul să se resimtă, iar viticultorii cer despăgubiri de 10.000 de euro pentru fiecare hectar de vie defrişată.

Ultima campanie de distilare a excedentului de vin a fost organizată în Franţa în anul 2020, pentru a elimina surplusul creat ca urmare a scăderii consumului de vin după ce pandemia de Covid-19 a închis restaurantele şi barurile.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu tancuri și armament greu

Franța-Israel, meci „de mare risc”. Mii de polițiști mobilizați în Paris după ce manifestanții pro-palestinieni au anunțat un protest

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Franța

Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine

Partenerii noștri