Povestea astronomului cu doar câteva clase, care a făcut o descoperire validată de NASA
Astronomul italian Galileo spunea că nu poți învăța nimic pe nimeni, poți doar să ajuți pe cineva să se descopere. Descoperirile lui Galileo ne-au ajutat să înțelegem mai bine universul și continuă să fie și azi o sursă de inspirație pentru pasionații de astronomie. Unul dintre ei, din Turcia, și-a dedicat viața explorării cosmosulului. E autodidact, dar i-a impresionat pe experți cu ceea ce știe despre sistemul solar. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 21:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Ambasadorul Turciei critică România pentru lipsa autostrăzilor
Cât ne costă vacanțele în străinătate. Destinațiile cu cea mai ieftină mâncare
Un tânăr a înjunghiat cel puțin 5 oameni la o moschee din Turcia. A filmat atacul și a postat imaginile pe X
Incendii devastatoare în Turcia și Grecia
Un avion Boeing a aterizat forțat fără roțile din față pe aeroportul din Istanbul
Stare de asediu în Istanbul, unde sunt proteste violente
O telecabină s-a prăbușit în Turcia
De ce este Orientul Mijlociu un punct fierbinte pe harta lumii
Aterizare pe autostradă
Când cerul nopții este senin, un alai neobișnuit urcă pe cel mai înalt deal de la marginea orașului Diyarbakîr. Localnicii îl însoțesc pe Abdulkadîr Topkaç, omul cu telescopul. El le poate arăta cerul noaptea, pentru că e singurul astronom din zonă.
„Astăzi observăm planeta Jupiter. Trebuie să fie undeva în această direcție. Cu voia Domnului, o vom găsi”, spune Abdulkadîr Topkaç.
„Alți oameni privesc cerul de pe calculatoarele lor și nu înțeleg nimic. Omul ăsta știe despre ce vorbește!”, spune unul dintre însoțitori.
Pe ușa sa scrie „Abdulkadîr Topkac, brutar”. Dar în loc să lucreze la brutărie, Abdulkadîr, în vârstă de 55 de ani, își petrece timpul în mica locuință din spate, unde este ocupat să observe stele și planete. Și face asta deși a mers doar câțiva ani la școală.
„În copilărie, stăteam treaz nopțile și priveam cerul gândindu-mă dacă este posibil să vezi ce se află în spatele Lunii”, povestește astronomul amator Abdulkadîr Topkaç.
Ce a descoperit astronomul cu câteva clase, independent de NASA
Ba chiar l-a contrazis pe marele Galileo. Orbita Lunii este mai degrabă ondulată decât eliptică, spune el. Descoperirea fusese deja făcută - dar el nu știa asta. Agenția Spațială Americană, NASA, i-a trimis totuși o scrisoare. O păstrează în loc sigur și și-ar dori să comunice cu astronomi din întreaga lume.
„Întotdeauna mi-am pus întrebări și singur am încercat să găsesc răspunsurile. Nimeni nu m-a învățat nimic”, spune Abdulkadir Topkaç.
Vara anului 2015 a fost un mare pas înapoi. Violențele dintre militanții kurzi și armata turcă s-au intensificat. Casa lui a fost parțial distrusă de armată, telescopul a fost făcut bucăți. Nu-i mai rămăsese nimic, dar cazul său i-a impresionat pe mulți. O campanie de strângere de fonduri în toată Turcia l-a ajutat să cumpere un nou telescop.
Colegii brutari îl consideră nebun
Soția l-a părăsit cu mult timp în urmă. Iar oamenii din cartier îl consideră obsedat de stele. Dar s-a obișnuit:
„Îi las să vorbească, nu-mi pasă. Mă simt singur? Categoric. Dar atenția mea este pe deplin concentrată asupra lucrurilor de pe cer”, spune astronomul amator.
Chiar și la brutărie, colegii nu prea știu ce să facă cu el. Vorbește numai despre cer:
„Poate munca lui va fi mai apreciată post-mortem. Deocamdată, pare doar un pic nebun”, mărturisește un brutar.
Dar când Abdulkadîr merge pe deal cu telescopul, rareori e singur. Există întotdeauna curioși care i se alătură și care nu-l cred nici nebun, nici periculos:
„Ce faci cu asta, m-a întrebat recent un polițist. Mă suspecta că alegeam ținte pentru un atac”, povestește Abdulkadir Topkaç.
Tot ce își dorește Abdulkadîr Topkaç este să le transmită și altora pasiunea lui pentru cosmos și poate, cândva, o recunoaștere a curiozității sale nesfârşite pentru planete și stele.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News