Live

„Fiţi pregătiţi să fiţi trimişi acasă!” Avertismentul autorităților din Bali pentru turiştii care încalcă regulile sanitare de Anul Nou

Data publicării:
Bali va expulza turiştii care încalcă regulile sanitare pe perioada festivităţilor de Anul Nou. Foto: Profimedia

Turiştii care îşi petrec sărbătorile pe insula turistică Bali, din Indonezia, au fost avertizaţi: toţi străinii care vor fi surprinşi încălcând restricţiile sanitare pe perioada festivităţilor de Anul Nou vor fi expulzaţi de pe teritoriul ţării, au anunţat joi autorităţile.

''Fiţi pregătiţi să fiţi trimişi acasă'', a declarat pentru AFP şeful biroului pentru imigrare din Bali, Jamaruli Manihuruk, adresându-se potenţialilor contravenienţi şi subliniind pericolele noii variante foarte contagioase Omicron.

Guvernatorul din Bali a interzis focurile de artificii, precum şi petrecerile şi adunările la care participă peste 50 de persoane pe perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Centrele comerciale, barurile şi restaurantele pot opera doar la 75% din capacitate şi sunt nevoite să închidă cel târziu la ora 22:00.

Potrivit lui Manihuruk, circa 200 de turişti au fost expulzaţi din Bali în 2021, 7 dintre aceştia pentru încălcarea regulilor sanitare cum ar fi obligativitatea purtării măştii.

În luna mai, un cuplu format dintr-un influencer rus şi un youtuber din Taiwan a fost expulzat de pe insulă după ce a declanşat un scandal în Indonezia publicând un videoclip în care tânăra femeie se plimba prin Bali cu o mască pictată pe faţă, scrie Agerpres.

Indonezia a fost afectată sever de pandemia de COVID-19, care a dus la moartea a peste 144.000 de persoane dintre care peste 4.000 doar în insula Bali. Un număr total de 68 de cazuri de contaminare cu varianta Omicron au fost recenzate până în prezent pe teritoriul ţării, potrivit datelor oficiale.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Povestea pilotului din Noua Zeelandă care a fost ținut captiv în junglă aproape 600 de zile, după ce a fost răpit din avion

Partenerii noștri