Live

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas: „Nu se va opri în Gaza”

Data publicării:
Recep Erdogan, președintele Turciei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă reuşeşte să învingă în războiul cu Hamas din Fâşia Gaza, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

„Să nu credeţi că Israelul se va opri în Gaza”, le-a spus şeful statului deputaţilor din partidul său, AKP, la Ankara. „Dacă nu este oprit, acest stat paria şi terorist se va îndrepta mai devreme sau mai târziu înspre Anatolia” - partea asiatică a Turciei, care constituie cea mai mare parte din teritoriul acestei ţări (n. red.).

Turcia este una din puţinele ţări cu populaţie majoritar musulmană care recunoaşte statul Israel, dar a suspendat recent relaţiile comerciale bilaterale, făcând astfel presiuni pentru o încetare a focului în Gaza şi pentru creşterea volumului de ajutoare umanitare care ajung pe teritoriul palestinian.

Erdogan a făcut recent tot mai multe declaraţii de susţinere pentru Hamas, mişcarea islamistă palestiniană pe care Uniunea Europeană, SUA şi Israelul o consideră organizaţie teroristă.

„Vom continua să susţinem Hamas, care luptă pentru independenţa propriei sale ţări şi apără Anatolia”, a afirmat miercuri preşedintele.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou raport ONU avertizează că atacurile israeliene împing sistemul medical din Gaza către „colapsul total”

Egipt și Qatar vor să încheie un acord de armistițiu în Gaza înainte de învestirea lui Donald Trump la Casa Albă

Încă un bebeluş a murit de frig în Gaza. Este al cincilea astfel de deces

Benjamin Netanyahu a fost supus unei operații de extirpare a prostatei. Care este starea premierului israelian

Partenerii noștri