Live

"E cineva în viață?". În localitățile eliberate, ucrainenii ascunși luni de zile în subsoluri nu au știut cum să reacționeze

Data actualizării: Data publicării:
Balaklia, Harkov. Foto: Profimedia Images

În localitățile eliberate de trupe ruse, ucrainenii povestesc despre momentele de bucurie și de speranță pe care le-au trăit atunci când au fost găsiți de soldații care i-au salvat de invadatori. După ce au stat luni de zile ascunși în subsoluri, vorbesc despre "o minune" și spun că nu au știut cum să reacționeze – să îi îmbrățișeze pe cei care i-au eliberat sau doar să le strângă mâna.

Printre ei este și Natalia, care a vorbit pentru BBC despre acest moment trăit atunci când rușii au fost forțați să fugă din satul ei, Novovoznesenske, din sudul Hersonului.

Rușii au ajuns acolo în 29 martie. Ceea ce nu au distrus, au furat, spune femeia. Au furat inclusiv furculițe și linguri, dar și pantofii din picioarele unui pensionar. "Erau o mulțime", povestește femeia.

Momentul eliberării a venit în 2 septembrie. "Când au sosit forțele noastre armate, eram în subsol", spune un bărbat. "Au întrebat, în ucraineană: „E cineva în viață?” și mi-am dat seama că erau ai noștri. Erau atât de frumoși, atât de frumoși, mai ales în comparație cu fasciștii. Nu știam ce să fac – dacă ar trebui să-i îmbrățișez sau să îi iau de mână? Am fost foarte fericit."

Armata Ucrainei susține că i-a forțat pe ruși să se retragă din mai mult de 20 de orașe și sate în ultimele 24 de ore, a informat Statul Major Ucrainean: "Eliberarea localităților de sub invadatorii ruși în regiunile Harkov și Donețk continuă. Așa cum a fost raportat anterior, în timpul retragerii, trupele rusești au abandonat rapid pozițiile lor și au fugit departe în teritoriile temporar ocupate sau în teritoriul Federației Ruse. Această situația persistă. Așa că, în ultima zi, ocupanții au luat bunuri și vehicule furate de la locuitorii din așezările Veliki Burluk and Dvoricina ale regiunii Harkov. Forțele de apărare au reușit să înlăture inamicul din mai mult de 20 de așezări".

"Armata rusă se grăbește să devină celebră ca fiind cea mai rapidă armată din lume (care fuge cel mai rapid - n.r.)", a scris Andriy Yermak, șef de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, pe Twitter. De altfel, pe rețelele sociale au apărut numeroase imagini cu poziții ale Rusiei abandonate sau distruse și cu forțele ucrainene care își pun steagul în zonele recent eliberate.

Viteza - și amploarea – contraofensivei ucrainene i-a surprins pe ruși, dar și pe mulți ucraineni. "Aveam nevoie de o victorie puternică care să ne bucure. Se pare că există un efect de domino în Harkov. Însă, ei încă au arme și trupe pe teritoriul nostru. Oamenii știu cine le este vecin. Dar e mai puțină frică și mai multă încredere", spune un ucrainean.

În iunie, în Donbas nu era niciun indiciu că forțele ucrainene ar putea fi capabile să lanseze un contraatac atât de puternic. "Este un miracol militar", spune Mihail, un inginer IT în vârstă de 38 de ani.

"Minunea" a fost posibilă datorită armelor străine - inclusiv sisteme de lansare de rachete multiple cu rază lungă de acțiune. De asemenea, se pare că ucrainenii i-au depășit numeric pe ruși, în sudul Hersonului.

Sâmbătă, președintele Volodimir Zelenski a declarat că forțele armate ale țării sale și-au recuperat aproximativ 2.000 km pătrați (770 mile pătrate) de la începutul lunii septembrie. Duminică dimineață, armata a anunțat că este vorba despre 3.000 km pătrați. În ciuda progreselor recente ale Ucrainei, rușii încă dețin aproximativ o cincime din Ucraina - inclusiv orașul Herson. A fost primul oraș important ucrainean care a căzut după invazie și se află chiar la nord de peninsula Crimeea (deținută de Rusia din 2014). O femeie din zonă povestește pentru BBC că soldații ruși sunt mai puțin vizibili în cafenele și restaurante, dar că însă se teme, așa că va mai sta ascunsă în subsol  zile sau săptămâni, de teama unor atacuri. "Vreau să văd armata noastră aici și să le mulțumesc. Vreau să văd Victoria", spune ea.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Partenerii noștri